GCS: 9.685 de persoane au fost confirmate ca fiind infectate cu SARS-CoV-2 în ultimele 24 de ore. 1.132 de pacienți la ATI

Un număr de 9.685 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS-CoV-2 au fost înregistrate, în ultimele 24 de ore, în urma efectuării a 33.221 de teste la nivel naţional, informează, sâmbătă, Grupul de Comunicare Strategică.
Economica.net - sâm, 21 nov. 2020, 11:25
GCS: 9.685 de persoane au fost confirmate ca fiind infectate cu SARS-CoV-2 în ultimele 24 de ore. 1.132 de pacienți la ATI

Acestea sunt cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv, precizează GCS.

Până sâmbătă, pe teritoriul României au fost confirmate 412.808 cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus.

Un număr de 287.310 persoane au fost declarate vindecate.

Potrivit GCS, până la această dată, la nivel naţional, au fost prelucrate 3.877.953 teste. Dintre acestea, 33.221 au fost efectuate în ultimele 24 de ore, 20.387 – în baza definiţiei de caz şi a protocolului medical şi 12.834 la cerere.

1.132 de pacienţi la ATI

Un număr de 13.294 de persoane cu COVID-19 sunt internate în unităţile sanitare de profil, dintre care 1.132 la terapie intensivă, a informat, sâmbătă, Grupul de Comunicare Strategică.

Pe teritoriul României, 47.048 de persoane confirmate cu infecţie cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu şi 13.663 se află în izolare instituţionalizată.

De asemenea, 77.333 de persoane se află în carantină la domiciliu, iar 16 în carantină instituţionalizată.

160 de persoane au decedat

Alte 160 de persoane infectate cu noul coronavirus au murit, numărul total al deceselor în România ajungând la 9.916, informează, sâmbătă, Grupul de Comunicare Strategică.

Potrivit GCS, în ultimele 24 de ore, au fost raportate 160 de decese (98 de bărbaţi şi 62 de femei) ale unor pacienţi infectaţi cu noul coronavirus, internaţi în spitalele din Alba, Arad, Argeş, Bacău, Bistriţa-Năsăud, Botoşani, Brăila, Braşov, Buzău, Călăraşi, Caraş-Severin, Constanţa, Covasna, Dâmboviţa, Dolj, Galaţi, Gorj, Harghita, Hunedoara, Ialomiţa, Iaşi, Maramureş, Mureş, Neamţ, Olt, Prahova, Satu Mare, Sibiu, Sălaj, Teleorman, Timiş, Tulcea, Vaslui, Ilfov şi municipiul Bucureşti.

Dintre decese, unul a fost înregistrat la categoria de vârstă 20 – 29 de ani, trei decese la categoria 30 – 39 de ani, şase la categoria 40 – 49 de ani, 16 la categoria de vârstă 50 – 59 de ani, 39 la categoria de vârstă 60 – 69 ani, 60 la categoria de vârstă 70 – 79 ani şi 35 la categoria de peste 80 de ani.

Conform GCS, 151 dintre decese s-au înregistrat la pacienţi care au prezentat comorbidităţi, patru nu au prezentat comorbidităţi, iar pentru cinci nu au fost raportate comorbidităţi până în prezent.

Creștere mare a ratei de infectare în județul Ilfov

Judeţul Ilfov înregistrează o rată de infectare cu SARS-CoV-2 de 8,17 la mia de locuitori, în creştere mare faţă de ziua anterioară, când a avut 7,89 la mia de locuitori, în timp ce judeţul Sibiu scade la 8,82 la mia de locuitori, potrivit raportării transmise, sâmbătă, de Grupul de Comunicare Strategică.

Conform GCS, pe primul loc în ţară se situează judeţul Sibiu, cu o rată de infectare de 8,82 la mia de locuitori, în scădere faţă de ziua precedentă, când a înregistrat 8,9 la mia de locuitori.

Judeţul Ilfov rămâne pe locul al doilea, cu o incidenţă de 8,17, în creştere faţă de vineri, când a avut 7,89 la mia de locuitori, iar pe locul trei se află judeţul Cluj, cu o incidenţă de 7,19 la mia de locuitori, în scădere faţă de vineri, când a avut 7,31.

Municipiul Bucureşti are o incidenţă de 5,88 la mia de locuitori, în creştere faţă de vineri, când a avut 5,79.

O rată de infectare mare se înregistrează în judeţele Braşov – 6,45, Alba – 6,22, Constanţa – 6,16, Timiş – 5,97, Arad – 5,59, Bihor – 5,53, Mureş – 4,95, Satu Mare – 4,94 şi Sălaj – 4,6.

Judeţele cu incidenţă mică a cazurilor de infectare la mia de locuitori, în ultimele două săptămâni, sunt Gorj – 1,74, Olt – 1,79 şi Vrancea – 1,88.

Niciunul dintre judeţele ţării nu se mai află în zona verde.

1.362 de persoane, reconfirmate pozitiv

Un număr de 1.362 de persoane au fost reconfirmate pozitiv cu COVID-19 în urma retestării, a anunţat, sâmbătă, Grupul de Comunicare Strategică.

„Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienţilor care erau deja pozitivi, 1.362 de persoane au fost reconfirmate pozitiv”, conform GCS.

Te-ar mai putea interesa și
Află cum poţi avea acces gratuit la toate posturile tv HBO şi Cinemax până pe 5 ianuarie 2025
Află cum poţi avea acces gratuit la toate posturile tv HBO şi Cinemax până pe 5 ianuarie 2025
Pentru că urmează o perioadă cu multe zile libere, unele în care ne vom putea permite luxul de a ne relaxa, de a petrece mai mult timp aşa cum ne place, vin către voi cu o opţiune demnă de......
Companiile din energie vor trebui să plătească o cauțiune dacă cer suspendarea unei amenzi în instanță
Companiile din energie vor trebui să plătească o cauțiune dacă cer suspendarea unei amenzi în instanță
Amenzile acordate de Autoritatea de Reglementare în domeniul Energiei se vor plăti chiar dacă se vor ataca ulterior, iar ...
Mega Image a investit anul trecut 8,8 milioane de lei în panouri fotovoltaice
Mega Image a investit anul trecut 8,8 milioane de lei în panouri fotovoltaice
Retailerul alimentar Mega Image, parte a grupului olandezo-belgian Ahold Delhaize, a continuat anul trecut investițiile ...
Nicuşor Dan: Consiliul General – acord pentru modernizarea sistemului de iluminat în şapte zone din oraş
Nicuşor Dan: Consiliul General – acord pentru modernizarea sistemului de iluminat în şapte zone din oraş
Consiliul General al Municipiului Bucureşti (CGMB) şi-a dat acordul pentru proiectul privind modernizarea şi eficientizarea ...