GDF SUEZ Energy România va emite obligaţiuni de până la 250 milioane lei, care vor fi listate la BVB

Economica.net
12 10. 2012
bursa_bucuresti_bvb_59148000

Oferta va fi intermediată de BRD, iar obligaţiunile vor avea o dobândă fixă de 7,4% pe an.

Titlurile vor fi vândute la un preţ de 10.000 de lei/obligaţiune, egal cu valoarea nominală.

Oferta va începe miercuri, 17 octombrie, şi se va încheia pe 23 octombrie şi se adresează exclusiv investitorilor calificați.

Prospectul de ofertă a fost aprobat, joi, de Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare (CNVM), potrivit deciziei publicate, vineri, în buletinul săptămânal al instituţiei.

Emisiunea de obligaţiuni figura pe ordinea de zi a unei AGA de la GDF SUEZ Energy România derulată la finele lunii septembrie.

Singurele emisiuni de obligaţiuni corporative listate la BVB sunt ale Băncii Europene pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (130 milioane lei) şi ale Băncii Europene de Investiţii (300 milioane lei). Cea mai recentă emisiune de obligaţiuni lansată de o companie din România şi listată la BVB a fost în 2005, de către Banca Transilvania. Titlurile au ajuns la scadenţă în 2010.

GDF SUEZ Energy România (fosta companie Distrigat Sud) a înregistrat anul trecut o cifră de afaceri de 3,86 miliarde lei (910,8 milioane euro), în creştere cu 9%, şi un profit net de 261,9 milioane lei (61,8 milioane euro), în uşoară scădere.

Distribuitorul de gaze are 1,3 milioane de clienţi în 18 judeţe (Brăila, Tulcea, Vrancea, Argeş, Ilfov, Giurgiu, Buzău, Călăraşi, Ialomiţa, Galaţi, Braşov, Covasna, Bâmboviţa, Prahova, Vâlcea, Dolj, Olt şi Gorj) şi în Bucureşti.

Compania, parte a grupului energetic franco-belgian GDF SUEZ, a intrat în 2009 şi pe piaţa furnizării de energie electrică pentru clienţii business.

Totodată, GDF SUEZ Energy România va construi un parc eolian în judeţul Brăila, cu o capacitate instalată de 48 MW, prima unitate de acest fel a companiei în România.