GDF Suez şi CEZ riscă amenzi. Introducerea estimărilor în factura totală la energie „este neconformă cu reglementările”
Practica furnizorul de energie electrică CEZ şi a furnizorului de gaze GDF Suez (ENGIE) de a prezenta clientului o factură care indică o sumă totală de plată formată din consum curent plus consum estimat pe luni înainte nu este conformă că reglementările ANRE (Autoritatea Naţională de Reglementare în domeniul Energiei), iar firmele pot fi amendate. Afirmaţia îi aparţine lui Marian Cernat, director în cadrul ANRE, şi a fost făcută pentru Digi24. „Noi le-am cerut să înceteze această practică pentru că nu este conformă cu reglementările. Putem să-i sancţionăm, să-i amendăm”, a spus oficialul.
ECONOMICA.NET a relatat, în repetate rânduri, despre practica francezilor de la GDF Suez de a prezenta o factură de plată în care suma totală are trei componente. Un consum la zi, plus două estimări de consum pe lunile următoare. Deşi clientul trebuie să plătească doar ce are la zi, poate fi uşor indus în eroare să achite tot ce indică factura pe care o primeşte acasă, mai ales dacă este mai impulsiv din fire, neinformat sau doar temător de consecinţele neplăţii la timp a debitelor sale. Caz în care finanţează cu dobândă zero furnizorul de utilităţi. Un ajutor nesperat pentru acesta şi clar mai avantajos decât orice împrumut la bancă. Este adevărat că, odată plătită toată suma din consum, la zi plus estimat, următoarele două, trei sau patru luni nu va avea nimic de plată. Dar dacă achitarea unei sume mult „rotunjite” de către furnizor nu ar fi o atât de mare problemă vara, în sezonul rece, când consumul de energie este mare, facturile estimate pot indica sume cu adevărat mari, a căror achitare l-ar putea decapitaliza pe consumator.
De asemenea, publicaţia noastră v-a arătat şi cum puteţi reveni la vechiul mod de facturare, silindu-l pe furnizor să vă trimită doar factura curentă, fără nicio estimare.
GDF Suez este furnizorul de gaze pentru clienţii casnici din jumătatea de sud a României. Are 1,4 milioane de clienţi. Tot 1,4 milioane de clienţi casnici are şi CEZ, care furnizează energie electrică pentru regunea Oltenia.