GE Aerospace investește 3,4 milioane de euro în fabrica din România

20 03. 2024
GE

GE Aerospace a anunțat investiții de 64 de milioane de euro în fabricile sale din Europa pentru a produce motoare comerciale mai eficiente și motoare militare esențiale. România e și ea pe lista investițiilor, astfel că americanii direcționează 3,4 milioane de euro pentru fabrica din București. Banii vor fi investiți în modernizarea mașinilor, achiziționarea de noi echipamente și unelte pentru a sprijini producția de motoare de avioane de tip narrow-body.

În fabricile din Statele Unite ale Americii, investițiile sunt de 550 de milioane de dolari anul acesta.

„Aceste investiții vor pune motoare mai eficiente în flotele companiilor aeriene de astăzi și ne vor ajuta să aducem online noua generație de motoare și tehnologii necesare pentru a ne atinge ambiția de zero net pentru 2050”, a declarat Riccardo Procacci, Propulsion & Additive Technologies CEO la General Electric.

Cel mai mare buget de investiții pentru fabricile din Europa, de 44 de milioane de euro, este destinat Italiei. 9,46 milioane de euro vor fi investite în fabricile din Polonia, iar alte 6,24 milioane de euro în fabrica din Republica Cehă. 1,9 milioane de euro sunt direcționate către fabrica din Gloucester, Marea Britanie.

GE Aerospace și partenerii săi furnizează motoare pentru trei din patru zboruri comerciale din întreaga lume. Compania spune că înregistrează o cerere puternică din partea clienților săi militari și comerciali pentru motoare noi. Planul de investiții pentru 2024 extinde capacitatea companiei de a continua creșterea producției motoarelor CFM LEAP, pregătesc producția modelele de motor GE9X și continuă să sprijine armata SUA și aliații săi din întreaga lume.

GE Aerospace face parte din GE și furnizează motoare cu reacție, componente și sisteme pentru aeronave comerciale și militare, cu o rețea globală de servicii pentru a sprijini aceste oferte. Alaturi de partenerii săi, americani au instalat peste 44.000 de motoare pe avioanele comerciale și 26.000 de motoare pentru avioanele militare.

Ați mari producători de motoare și componente pentru aviaone sunt Pratt & Whitney, Rolls-Royce și Safran. GE și Safran din Franța produc sub un join-venture numit CFM International.