Geely ar putea deveni cel mai mare acţionar al Daimler – Bild am Sonntag

Grupul auto chinez Zhejiang Geely Holding intenţionează să devină acţionar majoritar al Daimler, a anunţat săptămânalul german Bild am Sonntag, citând surse care au dorit să-şi păstreze anonimatul, transmite Reuters.
Economica.net - mar, 06 feb. 2018, 08:07
Geely ar putea deveni cel mai mare acţionar al Daimler - Bild am Sonntag

În noiembrie, Reuters anunţa că Daimler a respins oferta Geely de a prelua o participaţie de până la 5% printr-un plasament de acţiuni actualizat, din cauza împotrivirii îndelungate la diluarea participaţiilor existente. Conform preţului acţiunilor Daimler, o participaţie de 5% ar fi evaluată la 4,5 miliarde de dolari.

Geely a solicitat preluarea unei participaţii de 3-5% dacă Daimler va emite acţiuni noi cu discount. Grupul german a refuzat oferta, dar a informat Geely, care deţine şi producătorul auto suedez Volvo, că este binevenit să cumpere acţiuni de pe piaţă, susţin sursele.

Chinezii de la Geely vor să obţină acces la tehnologia dezvoltată de Daimler pentru bateriile maşinilor electrice şi să înfiinţeze o societate mixtă în Wuhan (China) pentru a produce vehicule electrice, susţin sursele.

În prezent, cei mai mari acţionari ai Daimler sunt Kuwait Investment Authority (6,8%) şi BlackRock (6%).

Recent, Hubertus Troska, şeful subsidiarei chineze a Daimler, a anunţat că firma germană intenţionează să investească în China cinci miliarde de yuani (755 milioane de dolari) pentru a produce vehicule electrice şi baterii pentru acestea, ca parte a eforturilor de a-şi ajuta brandurile Mercedes-Benz şi Smart să îndeplinească cerinţele mai dure ale autorităţilor de la Beijing privind vânzarea vehiculelor electrice.

Hubertus Troska le-a declarat jurnaliştilor că investiţia face parte din recentul plan al producătorului auto german de a aloca zece miliarde de euro (11,8 miliarde de dolari) pentru dezvoltarea vehiculelor electrice.

China a stabilit cote stricte pentru vehicule hibride convenţionale, hibride plug-in sau complet electrice, care vor intra în vigoare din 2019. Ţinta ambiţioasă a autorităţilor de la Beijing este vânzarea a două milioane de vehicule electrice până în 2020 şi reducerea livrărilor de motoare pe benzină şi motorină, mai poluante.

China este cea mai mare piaţă auto din lume, înaintea SUA.

În România, Daimler are două unităţi de producţie, în Cugir şi Sebeş.

Te-ar mai putea interesa și
Zelenski propune o întâlnire trilaterală, cu americanul Trump și rusul Putin pentru a negocia pacea
Zelenski propune o întâlnire trilaterală, cu americanul Trump și rusul Putin pentru a negocia pacea
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski propune o întâlnire trilaterală cu omologii săi american Donald Trump şi rus Vladimir Putin cu scopul de a face să avanseze negocieri de pace în......
Românii de la Erbașu construiesc Institutul Regional Oncologic din Timișoara. Cum va arăta noul spital
Românii de la Erbașu construiesc Institutul Regional Oncologic din Timișoara. Cum va arăta noul spital
Construim unul dintre cele mai importante centre medicale din vestul țării: 𝐈𝐧𝐬𝐭𝐢𝐭𝐮𝐭𝐮𝐥 𝐑𝐞𝐠𝐢𝐨𝐧𝐚𝐥 𝐎𝐧𝐜𝐨𝐥𝐨𝐠𝐢𝐜...
SUA avertizează Pirelli despre posibile restricţii de vânzări, din cauza temerilor privind investitorul chinez (Bloomberg)
SUA avertizează Pirelli despre posibile restricţii de vânzări, din cauza temerilor privind investitorul chinez (Bloomberg)
Statele Unite au avertizat Pirelli că vânzările de vehicule care au anvelope (Cyber Tyres) echipate cu o tehnologie capabilă ...
Președintele BCE își va încheia mandatul, spune purtătorul de cuvânt al instituţiei
Președintele BCE își va încheia mandatul, spune purtătorul de cuvânt al instituţiei
Preşedinta Băncii Centrale Europene, Christine Lagarde, este decisă să finalizeze mandatul de opt ani în fruntea instituţiei, ...