General bulgar:Frica de încercuire, tipică politicii externe a Rusiei încă de pe vremea lui Ivan cel Groaznic

Economica.net
22 02. 2015
129030698_06317200

Generalul Todor Boiadjiev este autorul unei cărţi cu titlul „Operaţiuni secrete care au schimbat lumea”.

În opinia sa, Rusia are nevoie ca NATO să-i dea asigurări că nu se va apropia de graniţele sale terestre. Generalul bulgar a atras atenţia că lucruri bine ştiute încă de acum 500 de ani, de pe vremea lui Ivan cel Groaznic, sunt acum uitate.

„Politica externă a Rusiei a trăit mereu cu frica de încercuire. Aceasta nu este paranoia lui Stalin. Această frică reprezintă o constantă în formarea politicii externe ruse. În cazul lui Stalin, paranoia era rezultatul celui de-al Doilea Război Mondial, dar cum poate să scape Vladimir Putin de ceva creat de politica rusă acum cinci veacuri? Frica de încercuire după ce NATO s-a apropiat constant şi a ajuns la graniţele sale. România şi Bulgaria – state membre NATO, care au graniţe maritime cu Rusia, Turcia şi graniţa NATO cu Rusia, Ucraina pe care americanii au împins-o în NATO (sic), aflată chiar pe graniţa terestră cu Rusia”, a apreciat generalul bulgar.