Masivul GMC Hummer este, poate, ultimul model pe care fanii mașinilor cu motoare convenționale îl vedea ca model 100% electric, iar pick-up-ul Chevrolet Silverado poate fi cu greu inclus în categoria mașinilor prietenoase cu mediul. Cu toate acestea, grupul GM, cel care deține ambele mărci, a prezentat deja în aceste zile varianta electrică a lui Hummer, iar surse ale Reuters au anunțat apropiata lansare în producție a unui Silverado electric.
Când oficialii GM au anunțat că au în plan să vândă foar modele electrice începând cu 2035, analiștii industriei auto au privit declarațiile cu scepticism. Ei bine, prezentarea primului Hummer electric, premergătorul mai multor modele GM cu emisii zero, a dovedit că americanii nu s-au jucat cu vorbele.
Având, în funcție de versiune, două sau chiar trei motoare electrice care pun la dispoziția șoferului până la 830 CP, noul Hummer păstrează caracteristicile – vedetă ale modelelor anterioare. De exemplu, vehiculul are în dotare tracțiunea integrală și chiar „crab walk”, sistemul care permite deplasarea în diagonală, iar șoferul poate utiliza „Extract Mode”, o dotare care asigură creșterea gărzii la sol cu până la șase centrimetri. În plus, spre deosebire de variantele clasice, cu motoare cu ardere internă, accelerația este fenomenală: 0 – 100 km/h în doar 3,5 secunde!
Ca dotare suplimentară, inginerii – sau, să le spunem electricienii? – GM oferă clienților posibilitatea de a utiliza Hummer ca sursă de energie pentru scule electrice sau chiar pentru un alt vehicul.
Cu o autonomie maximă estimată la circa 500 km, imperialul Hummer va intra în producție la finalul acestui an și va fi comercializat în primăvara lui 2023. Startul vânzărilor va fi dat cu o ediție specială care va avea un preț de 110.595 de dolari, însă din 2024 va fi disponibilă și o versiune cu „doar” 625 CP acre va costa minimum 80.000 de dolari.
Și, pentru că un singur mamut electric nu părea de ajuns, surse ale Reuters susțin că același grup General Motors va demara producția unui Chevrolet Silverado 100% electric la finalul anului 2022.
Asamblat la uzina Detroit-Hamtramck, pick-up-ul Silverado electric va oferi o autonomie chiar mai mare decât a Hummer-ului, 650 km.
Anul trecut, oficialii GM au anunțat un plan de investiții de 9 – 10 miliarde de dolari pentru dezvoltarea de noi produse, din această sumă nu mai puțin de 7 miliarde fiind destinate mașinilor electrice.
– Cu Hummer-ul peste Logan, la propriu GALERIE FOTO
– General Motors va investi 2,2 miliarde de dolari într-o fabrică din Detroit, pentru construcţia de camionete şi SUV-uri electrice