General Motors va investi 2,2 miliarde de dolari într-o fabrică din Detroit, pentru construcţia de camionete şi SUV-uri electrice

Economica.net
28 01. 2020
gm_281320f_35655900

Prima camionetă electrică a General Motors va fi un model pickup, iar producţia va începe la sfârşitul anului viitor şi va fi urmată de un vehicul autonom, Cruise Origin. Săptămâna trecută, GM a prezentat prototipul unui vehicul autonom, pentru servicii de ride-sharing.

Reuters a relatat anul trecut că GM intenţionează să construiască la fabrica respectivă o nouă familie de vehicule electrice premium, începând de la sfârşitul anului 2021, fiind posibil să relanseze brandul Hummer.

Compania a anunţat că va investi 7,7 miliarde de dolari în fabricile din Statele Unite, în următorii patru ani. În prezent, fabrica Detroit-Hamtramck îşi desfăşoară activitatea într-un singur schimb şi construieşte sedanurile Cadillac CT6 şi Chevrolet Impala.

Fabrica îşi va înceta activitatea timp de mai multe luni, începând din februarie, GM urmând să înceapă renovarea pentru producerea de camionete şi SUV-uri electrice. Citeşte articolul integral pe News.ro.