General Motors vinde fabrica din Strasbourg
Fabrica din Strasbourg va fi cumpărată de Punch Metals International, care îi va păstra pe cei 1.000 de angajaţi, iar preţul tranzacţiei nu a fost dat publicităţii. Acordul prevede ca firma germană ZF Friedrichshafen să achiziţioneze componente auto de la uzina din Strasbourg.
Şi GM va fi un client al fabricii în 2013 şi 2014 ‘pentru a menţine un nivel solid al producţiei şi pentru a oferi o tranziţie lină la linia de producţie necesară pentru ZF Friedrichshafen’, a anunţat producătorul auto american. Tranzacţia ar urma să se finalizeze la începutul anului viitor.
În octombrie, GM a avertizat că anul acesta pierderile înregistrate în Europa ar putea ajunge la 1,8 miliarde de dolari. Anul acesta acţiunile General Motors au urcat la bursa de la New York cu 35%. Vineri, la închiderea şedinţei bursiere, titlurile GM înregistrau un declin de 0,1%, la 27,32 dolari.
Recent, compania americană a anunţat că în acest an are de gând să elimine 2.600 de noi locuri de muncă, iar între 2013 şi 2015 şi-a propus să-şi reducă cu 500 milioane costurile fixe în Europa, pentru a putea ajunge la un punct de echilibru în regiune la mijlocul deceniului. Aproximativ 2.300 de angajaţi ai diviziei europene a GM au părăsit deja grupul de la începutul anului, a precizat un purtător de cuvânt.
Pentru a reduce costurile, GM are de gând ca în 2013 să reducă, de la trei la două, numărul de schimburi la uzina Opel de la Eisenach, Germania. Anterior, GM a anunţat că va închide uzina de la Bochum, Germania, aceasta urmând să fie prima uzină auto din Germania care va fi închisă după cel de-al doilea război mondial.
În trimestrul al treilea al acestui an profitul GM a scăzut cu 12% în ritm anual până la 1,5 miliarde de dolari. GM a avut performanţe solide la nivel global, ‘cu excepţia Europei’, a declarat directorul financiar de la GM, Dan Ammann.
GM a înregistrat pierderi de 478 milioane de dolari în Europa în trimestrul al treilea, iar cumulat în perioada care a trecut din 1999 şi până în prezent grupul american a pierdut 17,3 miliarde de dolari în Europa.