General Motors vrea să angajeze în următorii cinci ani până la 10.000 de angajaţi în IT

General Motors vrea să angajeze până la 10.000 de persoane în IT în următorii trei-cinci ani, în cadrul unei campanii de îmbunătăţire a competenţelor companiei în domeniul tehnologiei informaţiei, transmite Bloomberg.
Economica.net - Dum, 09 sept. 2012, 14:54
General Motors vrea să angajeze în următorii cinci ani până la 10.000 de angajaţi în IT

Producătorul auto american a anunţat recent că prima parte a programului a fost lansată prin angajarea a 500 de persoane la noul centru IT deschis în Austin, Texas.

GM lucrează încă la aspectele de detaliu ale proiectului, însă „va fi vorba de un număr mare de angajaţi, lucru de aşteptat de la o companie globală”, a declarat directorul executiv de informaţie al GM, Randy Mott.

Întrebat dacă grupul va angaja peste 10.000 de persoane, Mott a spus că cifra va fi „în această zonă, însă ceva mai mică”.

General Motors a selectat capitala statului Texas deoarece oferă suficientă forţă de muncă calificată în domeniul IT. Zona Austin a devenit o importantă bază de recrutare pentru companii din IT, precum Dell.

GM vrea să aducă majoritatea proiectelor de IT&C în interiorul companiei. În prezent, numai 10% din aspectele de IT ale afacerilor grupului sunt executate intern.

Acţiunile GM au închis vineri la New York în urcare cu 4,1%, la cel mai ridicat preţ din ultimele patru luni.

Te-ar mai putea interesa și
Israel: Netanyahu ameninţă că va acţiona cu ‘forţă şi hotărâre’ contra rebelilor houthi din Yemen
Israel: Netanyahu ameninţă că va acţiona cu ‘forţă şi hotărâre’ contra rebelilor houthi din Yemen
Israelul va continua să acţioneze cu forţă şi hotărâre contra rebelilor houthi din Yemen, acuzaţi de periclitarea transporturilor maritime internaţionale şi a ordinii internaţionale, a......
Află cum poţi avea acces gratuit la toate posturile tv HBO şi Cinemax până pe 5 ianuarie 2025
Află cum poţi avea acces gratuit la toate posturile tv HBO şi Cinemax până pe 5 ianuarie 2025
Pentru că urmează o perioadă cu multe zile libere, unele în care ne vom putea permite luxul de a ne relaxa, de a petrece ...
Companiile din energie vor trebui să plătească o cauțiune dacă cer suspendarea unei amenzi în instanță
Companiile din energie vor trebui să plătească o cauțiune dacă cer suspendarea unei amenzi în instanță
Amenzile acordate de Autoritatea de Reglementare în domeniul Energiei se vor plăti chiar dacă se vor ataca ulterior, iar ...
Mega Image a investit anul trecut 8,8 milioane de lei în panouri fotovoltaice
Mega Image a investit anul trecut 8,8 milioane de lei în panouri fotovoltaice
Retailerul alimentar Mega Image, parte a grupului olandezo-belgian Ahold Delhaize, a continuat anul trecut investițiile ...