Generali se extinde în Europa Centrală şi de Est, prin achiziţii în Polonia

Economica.net
22 10. 2018
2013_05_09_12500400

Asigurătorul a achiziţionat integral Union Investment TFI, care gestionează active de 3,3 miliarde de euro (3,8 miliarde de dolari), a afirmat Generali.

Valoarea tranzacţiei nu a fost dată publicităţii. Prin acest acord, Generali caută să beneficieze de pe urma oportunităţilor de creştere în Europa Centrală şi de Est, în special în Polonia, cea mai mare piaţă a sa din regiune.

Tranzacţia urmează să fie supusă spre aprobare autorităţilor de reglementare.

Union Investment TFI este a şasea mare companie poloneză de gestionare de active.

Generali are 78.000 de angajaţi care deservesc 72 de milioane de clienţi în peste 60 de ţări. Generali PPF Holding, un joint-venture între Assicurazioni Generali (51%) şi PPF Group (49%), este prezent şi pe piaţa din România.