Generalul responsabil de personal în Ministerul Apărării rus, reţinut de agenţi ai FSB

Un general rus responsabil de problemele legate de personal în Ministerul Apărării rus a fost reţinut sub suspiciunea de implicare în activităţi cu caracter penal, a anunţat marţi dimineaţă agenţia de presă oficială TASS, citând o sursă din cadrul serviciilor de securitate, potrivit Reuters.
AGERPRES - mar, 14 mai 2024, 09:52
Generalul responsabil de personal în Ministerul Apărării rus, reţinut de agenţi ai FSB

Anunţul arestării general-locotenentului Iuri Kuzneţov vine la numai o zi după ce preşedintele Vladimir Putin a supervizat schimbări majore în sistemul de apărare al Rusiei, inclusiv demiterea şi transferul ministrului apărării, Serghei Şoigu.

O sursă de securitate a declarat pentru TASS că generalul Kuzneţov, responsabil de serviciul ministerului care supervizează problemele de personal, a fost reţinut „sub suspiciunea de activitate criminală”.

„Ancheta în acest caz este condusă de principalul organism militar de investigaţie al Comitetului de Anchetă al Rusiei”, a declarat aceeaşi sursă pentru TASS, referindu-se la cea mai importantă instituţie de anchetă din Rusia.

Anchetatorul a cerut deja tribunalului plasarea generalului în arest preventiv.

TASS nu a oferit alte detalii.

Kuzneţov nu s-a prezentat luni la serviciu din cauza anchetei, au relatat bloggeri militari proguvernamentali.

O sursă a canalului Telegram VCK-OGPU a relatat că generalul a fost săltat direct din pat luni dimineaţă, în jurul orei 05:00, din vila sa în districtul Istria al Moscovei, potrivit publicaţiei The Moscow Times. Potrivit acesteia, mascaţi cu cagule şi înarmaţi cu răngi de oţel au deschis porţile şi au scos geamurile casei prin care au intrat în locuinţă.

Unele canale Telegram au transmis că locuinţa responsabilului de cadre al Ministerului Apărării rus „a fost luată cu asalt” de trupele speciale.

În momentul descinderii acestora în casă se afla şi soţia generalului Kuzneţov. Anterior, ea a lucrat în Comisia de cooperare tehnico-militară cu statele străine la Academia Forţelor Strategice de Rachete, precum şi în alte structuri ale Ministerului Apărării. Şi ea a fost reţinută pentru a fi audiată de Comisia de anchetă.

Concret, nu se ştie încă de ce anume este acuzat generalul Kuzneţov. Canalul Telegram Grey Zone, apropiat companiei de mercenari Wagner, scrie că dosarul penal poate să nu fie legat de corupţie, ci de trădarea unor secrete de stat. Potrivit informaţiilor sale, Departamentul militar de contrainformaţii al FSB a participat la operaţiunea de reţinere a generalului, conform The Moscow Times.

Popularul site Telegram Rîbar a sugerat că investigaţia ar putea fi legată de activitatea anterioară a generalului în cadrul Statului Major rus pe când se ocupa de secrete de stat.

Kuzneţov a fost şeful Direcţiei a VIII-a a Statului Major General timp de peste 12 ani, care avea un rol principal în asigurarea securităţii informaţionale a forţelor armate ruse. El a devenit şeful serviciului de cadre al Ministerului Apărării abia în 2023.

Un fost ministru adjunct al apărării, Timur Ivanov, se află în detenţie de luna trecută, sub acuzaţia că ar fi primit o sumă importantă drept mită în legătură cu proiecte de construcţii militare.

Ministrul apărării Serghei Şoigu a fost înlocuit duminică din funcţia de ministru al apărării cu economistul civil Andrei Belousov şi a fost propus de preşedinte pentru funcţia de secretar al Consiliului de Securitate al Rusiei.

Şeful de până acum al Consiliului de Securitate, Nikolai Patruşev, urmează să primească o nouă funcţie, încă nespecificată.

Aceste schimbări, care cu siguranţă vor fi aprobate de parlament, sunt cele mai semnificative pe care Putin le-a făcut la nivelul comandamentului militar de la invazia în 2022 în Ucraina.

O sursă Forbes, apropiată Ministerului Apărării rus, a calificat arestarea lui Ivanov drept începutul unor „epurări în rândul celor apropiaţi de Şoigu”. La rândul lor, interlocutorii The Financial Times susţin că toate acestea se întâmplă din ordinul personal al preşedintelui rus Vladimir Putin, care a decis să-i slăbească poziţia lui Şoigu, care şi-a consolidat situaţia după moartea şefului mercenarilor Wagner, Evgheni Prigojin. Potrivit acestora, Putin se teme în continuare că una din facţiunile din jurul său va dobândi prea multă influenţă, iar corupţia „nu-l deranjează prea mult”.

Te-ar mai putea interesa și
Bursa de la București a închis în creștere pe majoritatea indicilor ședința de tranzacționare de miercuri
Bursa de la București a închis în creștere pe majoritatea indicilor ședința de tranzacționare de miercuri
Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a închis în creştere pe majoritatea indicilor, miercuri, iar valoarea tranzacţiilor a coborât la 74,94 de milioane de lei (14,82 de milioane de euro), de la 111......
Nou ajutor de stat de la Guvern pentru Complexul Energetic Oltenia. La ce vor fi folosiți banii
Nou ajutor de stat de la Guvern pentru Complexul Energetic Oltenia. La ce vor fi folosiți banii
Guvernul a aprobat miercuri, prin hotărâre, acordarea unui ajutor de stat Complexului Energetic Oltenia în valoare de ...
Agenția de turism Hello Holidays a investit peste 2 milioane de euro în cumpărarea a două autocare de patru stele și inaugurarea unui sediu nou
Agenția de turism Hello Holidays a investit peste 2 milioane de euro în cumpărarea a două autocare de patru stele și ...
Agenția de turism Hello Holidays anunță că a realizat două investiții strategice: achiziția a două autocare ultra ...
Statele UE au accesat până acum mai puțin de jumătate dintre fondurile de redresare puse la dispoziție după pandemie
Statele UE au accesat până acum mai puțin de jumătate dintre fondurile de redresare puse la dispoziție după pandemie
Mai mult de 335 de miliarde de euro încă nu au fost accesate din resursele Uniunii Europene create pentru a ajuta la redresarea ...