Generaţia Y poate spune astăzi că este la putere în România – sociologul Codrin Scutaru

Economica.net
02 05. 2015
young_workers_74392800

Iată mesajul transmis de Codrin Scutaru cu ocazia Zilei Naţionale a Tineretului: 

„De Ziua Naţională a Tineretului le doresc colegilor mei de generaţie şi celor şi mai tineri să avem energia de a ne atinge potenţialul. Marele avantaj al României faţă de alte ţări din Europa este dat de oamenii săi. Suntem un capital uman de invidiat şi prin asta avem deja un avantaj enorm faţă de alte ţări cu balzon din lume, care ne invidiază pentru tinerii noştri. La mulţi ani, Generaţie Y!”, declară Codrin Scutaru.

Scutaru se întreabă cine este această Generaţie Y, despre care mai toată lumea spune astăzi că este capabilă să facă minuni. „Sunt ei Noii Paşoptişti doriţi de un proiect eşuat în verbiajul online al ultimilor ani? Sunt ei noua Junime, matură politic şi informată civic, pe care o aşteaptă o bună parte dintre intelectuali? Este această generaţie sinonimă doar cu batalioanele corporatiste, care participă la team-buildinguri şi seminarii de dezvoltare personală? Vom vedea că, nici aici, lucrurile nu sunt clar decantate, în aşa măsură încât ne putem chiar întreba dacă această generaţie există, sau dacă nu este doar încă un efect de modă sau produs al mass-media”, mai crede Scutaru.

„Generaţia Y poate spune astăzi că este la putere, în România, indiferent dacă vocea ei se face auzită de la stânga sau dinspre dreapta spectrului politic. Altfel spus, Generaţia Y este peste tot. O găsim în corporaţii, unde începe să ocupe funcţiile de substanţială răspundere ale managerului de proiect, responsabilului de cont clienţi şi cadrului superior competent în domeniul resurselor umane. O găsim în administraţie, unde încearcă – e drept, mai timid – să schimbe câte ceva din poziţia de consilier sau de expert, asumând de multe ori entuziast o slujbă exigentă şi deseori polivalentă, însă în general prost plătită şi expusă ciocnirilor generaţionale. O mai găsim, iar asta e nou, cu precădere printre cei care aruncă buretele programului de douăzeci de ore pe zi din multinaţionale sau al inerţiei de sistem din sectorul public şi aleg, pe cont propriu, calea întreprinzătorului de talie mică sau mijlocie. Lor le datorăm puzderia de cofetării şi băcănii bio, firmele de curierat rapid pe bicicletă, atelierele de olărit şi, în general, experimentele antreprenoriale de tot soiul care se nasc pe bloguri şi se maturizează pe Facebook”, spune Scutaru.

În opinia sa, un factor de risc, de data aceasta intern, capabil să compromită speranţele Generaţiei Y, este legat de conflictele între generaţii.

„Percepţia că generaţia apărută odată cu expansiunea demografică postbelică (aşa numiţii Baby Boomers 1945-1962) şi într-o măsură mai mică, Generaţia X (1961-1980), care acum se află fie la mijlocul, fie la capătul carierei profesionale, sunt generaţii ‘de asistaţi social’ este o spaimă construită artificial. Ea a apărut şi s-a legitimat pe fondul precarităţii ocupării forţei de muncă, dar este strâns legată de contextul economic de criză şi de ideea falsă că generaţiile precedente nu acceptă decât cu mare greutate momentul ‘schimbării de ştafetă’ profesională. Folosită uneori demagogic în discursul electoral, ideea că generaţiile active plătesc, de fapt, pensia altcuiva, fără a avea, la rândul lor, siguranţa că vor beneficia de avantajele oferite de sistem, nu face altceva decât să creeze o nouă linie de fractură socială şi întreţine ideea existenţei a ‘două Românii’, precum şi percepţia că Generaţia Y este, din start, penalizată pentru greşeli pe care nu a avut timp să le comită”, crede Scutaru.

De asemenea, percepţia sistemelor de protecţie şi asistenţă socială în termenii unor structuri administrative greoaie şi impersonale, inapte să remedieze structural, ci doar susceptibile să „cârpească” disfuncţiile existente este un factor real de risc, ce ar putea încuraja un nou val de emigraţie economică.

Sistemul administrativ de resort actual ar trebui înlocuit, prin regândirea totală a bazelor sale, de o viziune care să acorde prioritate prevenţiei şi redistribuirii eficiente a resurselor existente, cu precădere acolo unde este mai multă nevoie de ele.

„Şansa noastră, a tinerilor, în special a Generaţiei Y, care ne-am născut între 1980 şi 2000, este reconcilierea cu generaţiile de dinaintea noastră, cu părinţii şi bunicii noştri. Pentru a reuşi, nu putem continua să ne disociem de ce s-a făcut bine până la noi. Cu toate că suntem departe de a fi unde ne-am dorit, mi-a spus recent un belgian care a venit în România în anii 90′ că nu realizăm cât de multe s-au schimbat în bine în ultimii 25 de ani. Suntem pe drumul cel bun. Astăzi, de Ziua Naţională a Tineretului, vreau să le urez la mulţi ani împliniţi, în România, celor din Generaţia Y! Ştiu că putem să ne construim aici viaţa pe care ne-o dorim”, încheie sociologul Codrin Scutaru.