Genesis Development a investit 40 milioane euro în finalizarea a patru clădiri de birouri din Novo Park
,,În prezent, nu avem de gând să mai investim în construirea de noi clădiri, în primul rând pentru că sunt încă destule clădiri noi cu un grad ridicat de neocupare. Noi nu am făcut clădiri de tip speculativ, iar în condiţiile pieţei actuale, fără un grad de preînchiriere de 80-90% nu este rentabil să construim. Am adoptat, însă, conceptul de investire permanentă, ceea ce înseamnă că avem în vedere menţinerea şi creşterea standardelor cu care ne-am obişnuit clienţii’, a precizat Liviu Tudor.
Parcul de birouri Novo Park totalizează aproximativ 75.000 de metri pătraţi de birouri şi are un grad de ocupare de peste 98%.
Genesis Development a investit 800.000 de euro în crearea de noi facilităţi, lucrări de infrastructură şi peisagistică în cadrul proiectului Novo Park.
‘Ieri (25 noiembrie – n.r) am semnat reînnoirea contractului cu HP pentru o suprafaţă de 26.000 de metri pătraţi, pe o perioadă de 10 ani, ceea ce cred că este cel mai mare deal al anului. Acesta arată şi faptul că HP crede în dezvoltarea pieţei autohtone, în dezvoltarea business-ului său în România. Pentru următorii 4 – 5 ani, Novo Park este închiriat la capacitate maximă, însă există posibilitatea dezvoltării de construcţii noi pe suprafaţa parcului, dar numai când ni se va cere, nu speculativ’, a mai spus Liviu Tudor.
În 2013, Novo Park şi West Gate, proiecte dezvoltate de Genesis Development au obţinut certificarea BREEAM Very Good, devenind primele parcuri verzi de birouri din România. Investiţia în fiecare dintre clădiri s-a situat între 15 şi 20 de milioane de euro, la care s-au adăugat investiţiile ulterioare pentru a obţine certificarea BREEAM, cuprinse între 1,5 şi 3 milioane de euro per clădire.
Genesis Development are o experienţă de peste 15 ani pe piaţa locală. Compania a dezvoltat parcurile de afaceri West Gate şi Novo Park, care totalizează circa 150.000 de metri pătraţi de spaţii de birouri de clasa A. Compania este, de asemenea, dezvoltatorul primului campus privat din România, West Gate Studios, care cuprinde 925 de garsoniere şi apartamente destinate închirierii, în prezent ocupat în proporţie de 100%. Investiţiile realizate de Genesis Development în România se ridică la 300 de milioane de euro.