Genică Boerică, condamnat la şapte ani şi şase luni de închisoare cu executare
Potrivit unui comunicat al Tribunalului Dolj, Genică Boerică a fost condamnat la şapte ani şi şase luni de închisoare cu executare, el fiind acuzat de delapidare, înşelăciune şi evaziune fiscală.
În acest dosar au fost condamnaţi şi complicii lui Genică Boerică, fiind vorba despre Radu Drăgan, Aurel Dorian Prie şi Florentin Şargarodschi. Astfel, Radu Drăgan a fost condamnat la patru ani de închisoare, Aurel Dorian Prie, la cinci ani şi şase luni de închisoare, iar Florentin Şargarodschi, la trei ani şi şase luni de detenţie.
Decizia Tribunalului Dolj nu este definitivă şi poate fi atacată cu apel la Curtea de Apel Craiova.
Potrivit Poliţiei Române, în cursul anului 2004, omul de afaceri Genică Boerică, împreună cu Radu Drăgan şi Aurel Dorian Prie, au constituit un grup infracţional organizat şi au întocmit documente fictive de vânzare-cumpărare a unei plantaţii de viţă-de-vie, în suprafaţă de 25 de hectare, aparţinând unei ferme din judeţul Mehedinţi, în valoare de 6,98 milioane de lei. Pe baza acestor documente, cei trei au solicitat şi obţinut, de la Direcţia Generală a Finanţelor Publice Dolj, o rambursare ilegală de TVA, în valoare de 1,12 milioane de lei, sumă ce a fost virată în contul unei societăţi comerciale din Craiova, administrată de Drăgan Radu.
Anchetatorii au mai stabilit că din cei 1,1 milioane de lei, 270.000 de lei au fost folosiţi de Genică Boerică la lucrările de renovare şi îmbunătăţire a vilei proprii din Poiana Braşov, 600.000 de lei au fost transferaţi în contul unei societăţi din Bucureşti administrate de Radu Drăgan, societate care era folosită uzual pentru spălarea banilor proveniţi din afaceri ilicite, iar 100.000 de lei i-a revenit lui Aurel Prie.