Gentiloni: UE are nevoie de noi modalităţi pentru a sprijini firmele în tranziţia energetică

Uniunea Europeană are nevoie de noi modalităţi pentru a-şi sprijini companiile în tranziţia energetică şi a contracara efectele subvenţiilor publice oferite competitorilor americani, a declarat comisarul european pentru economie, Paolo Gentiloni, informează Reuters.
AGERPRES - mar, 10 ian. 2023, 09:48
Gentiloni: UE are nevoie de noi modalităţi pentru a sprijini firmele în tranziţia energetică

Într-un interviu publicat marţi în cotidianul financiar olandez FD, Paolo Gentiloni a spus că ar putea fi nevoie de sprijin de la stat pentru a împiedica mutarea campaniilor din cauza preţurilor ridicate la energie şi a efectelor economice ale războiului din Ucraina, care sunt resimţite mai dur în Europa decât în alte părţi. Cu toate acestea, comisarul european nu a spus cât de mare ar trebui să fie noile fonduri de sprijin şi nici cum ar trebui să fie finanţate, scrie Agerpres.

„Haideţi mai întâi să stabilim ce sectoare şi proiecte, precum hidrogenul, sunt de interes comun european şi apoi să vedem de ce este nevoie pentru a le stimula”, a spus Paolo Gentiloni.

Acest sprijin ar trebui de asemenea să ajute UE să răspundă la programul Inflation Reduction Act (IRA), în valoare de 430 miliarde de dolari, adoptat de SUA la finele anului trecut, a adăugat Gentiloni.

Ţările membre UE se tem că Inflation Reduction Act (IRA) va crea un dezavantaj incorect pentru firmele lor, deoarece acestea nu vor putea beneficia de reduceri de taxe pentru componentele utilizate în tehnologiile din domeniul energiilor regenerabile, de exemplu în automobilele electrice, pe care legea IRA le oferă cu condiţia ca echipamentele respective să fie produse în America de Nord.

„Nu vom răspunde cu tarife vamale la subvenţiile de miliarde de dolari acordate de SUA. Trebuie să îmbunătăţim competitivitatea europeană”, a spus Paolo Gentiloni.

Te-ar mai putea interesa și
Trump a declarat că a realizat venituri de peste 600 de milioane de dolari din criptomonede, cluburi de golf și imobiliare
Trump a declarat că a realizat venituri de peste 600 de milioane de dolari din criptomonede, cluburi de golf și imobiliare
Donald Trump a raportat venituri de peste 600 de milioane de dolari din criptomonede, cluburi de golf şi alte afaceri, într-o declaraţie financiară publicată vineri care a oferit o imagine de......
Schimbare de poziție: ANRE cere acum avans sau garanție de 10% în tranzacțiile cu energie cu livrare în viitor. Anterior, se pronunțase pentru necesitatea unui avans de 30%
Schimbare de poziție: ANRE cere acum avans sau garanție de 10% în tranzacțiile cu energie cu livrare în viitor. Anterior, ...
ANRE a elaborat un proiect de ordin prin care îmblânzește semnificativ condițiile de tranzacționare forward a energiei ...
Anunț de ultimă oră de la Premier Energy Furnizare pentru toți clienții. Ce primesc în factura de energie electrică și cât vor plăti după 1 iulie
Anunț de ultimă oră de la Premier Energy Furnizare pentru toți clienții. Ce primesc în factura de energie electrică ...
Toți furnizorii de energie electrică trimit în aceste zile clienților, odată cu ultima factură, și notificări în ...
EXCLUSIV Firmă RCA cu zeci de mii de clienți și păgubiți, interzisă în România. Detaliile deciziei în cazul Dallbogg și ce transmit bulgarii șoferilor români. Cum „se ascundeau” de plata despăgubirii în Italia, Grecia sau Polonia
EXCLUSIV Firmă RCA cu zeci de mii de clienți și păgubiți, interzisă în România. Detaliile deciziei în cazul Dallbogg ...
De la 1 iulie, Dallbogg, societate de asigurări care debutase în România, pe RCA, abia la începutul acestui an, nu își ...