Geoană: Am pledat în SUA ca funcţia de secretar general NATO să revină unuia dintre noii aliaţi

Senatorul PSD Mircea Geoană a declarat că, în recenta vizită în SUA, a pledat ca funcţia de secretar general al NATO să revină în 2014 uneia dintre ţările nou aliate la organizaţie, afirmaţia sa fiind făcută în contextul informaţiilor privind o eventuală candidatură a sa pentru acest post.
Economica.net - lun, 22 apr. 2013, 13:10
Geoană: Am pledat în SUA ca funcţia de secretar general NATO să revină unuia dintre noii aliaţi

„M-am întors recent din America, unde am susţinut ca de fiecare dată interesul mai larg al României. Şi în întâlnirile de la Congres, şi în întâlnirile cu Administraţia Obama, şi în întâlnirea de la Pentagon sau cu cei din mediul academic american, am pledat ca Secretariatul General al NATO să revină în 2014 uneia dintre ţările nou aliate”, a declarat Geoană pentru MEDIAFAX, întrebat despre informaţiile privind o eventuală candidatură a sa la postul de secretar general al NATO.

Fostul ministru de Externe a amintit că opţiunea referitoare la preluarea postului de către noii membri a fost analizată şi înainte de numirea în 2009 a lui Anders Fogh Rasmussen ca secretar general al NATO, când a fost luat în considerare rolul noilor aliaţi în structura de securitate transatlantică şi în războaiele din Irak şi Afganistan.

„După mandatul lui Rasmussen, este normal ca opţiunea să revină în actualitate”, a mai spus Geoană.

Informaţii privind o candidatură a lui Mircea Geoană la postul de secretar general al NATO au fost vehiculate în presa română.

De altfel, Damon Wilson, vicepreşedintele executiv al Consiliului Altantic (grupul strategic american de promovare a politicilor NATO), a scris pe contul său de Twitter că Mircea Geoană este „un candidat credibil pentru funcţia de Secretar general al NATO”.

În presă au apărut şi informaţii referitoare la o candidatură a preşedintelui Traian Băsescu pentru acest post, negate însă de Administraţia Prezidenţială.

Te-ar mai putea interesa și
Israelul a atacat Iranul cu 25 de avioane de luptă, care au lovit 40 de obiective din vestul țării
Israelul a atacat Iranul cu 25 de avioane de luptă, care au lovit 40 de obiective din vestul țării
Armata israeliană a informat că aproximativ 25 de avioane de luptă au atacat peste 40 de obiective militare în vestul Iranului și, de asemenea, au fost doborâte cinci elicoptere, în contextul......
Fără surprize în SUA. Fed menţine nivelul pentru dobânda cheie
Fără surprize în SUA. Fed menţine nivelul pentru dobânda cheie
Rezerva Federală a SUA (Fed) a menţinut miercuri, fără surprize, nivelul dobânzii neschimbat pentru a patra oară consecutiv, ...
Putin pare neinteresat de reînarmarea NATO
Putin pare neinteresat de reînarmarea NATO
Președintele rus Vladimir Putin a afirmat joi că reînarmarea NATO nu reprezintă o amenințare pentru Rusia, deoarece, ...
Trump: Nu e momentul ca Putin să facă pe mediatorul între Israel şi Iran
Trump: Nu e momentul ca Putin să facă pe mediatorul între Israel şi Iran
Preşedintele american Donald Trump a declarat miercuri că omologul său rus Vladimir Putin ar trebui să se ocupe mai întâi ...