George Ciamba a discutat cu emisarul special al Germaniei, Wolfgang Clement, despre relocarea Agenţiei Europene a Medicamentului

Economica.net
17 10. 2017
medicamente_765748394857_20246700

În cadrul întâlnirii, cele două părţi au prezentat argumentele pe care se întemeiază candidaturile României şi Germaniei pentru relocarea Agenţiei Europene a Medicamentului de la Londra la Bucureşti, respectiv, Bonn. Partea română a subliniat aspectele strategice pe care le implică procesul relocării agenţiei după retragerea Marii Britanii din Uniunea Europeană, arată sursa citată.

Totodată, ‘a fost reiterată colaborarea foarte bună la nivel bilateral dintre cele două state, precum şi dorinţa reciprocă de a consolida cooperarea româno-germană în perspectiva discuţiilor privind viitorul proiectului european’, mai precizează MAE.