George Copos anunţă înfiinţarea Academiei Rapid

Economica.net
28 10. 2011

El a menţionat: ”Vom înfiinţa Academia Rapid, care se va ocupa de juniori, copii şi echipa a doua. Aici va lucra un profesor care a mai fost la Rapid Bucureşti. Acum lucrăm la organigramă, sperăm să fie aprobată până la finalul anului 2011”.

La întâlnirea cu jurnaliştii de la Baza Pro Rapid, Copos a fost întrebat de unde o să procure banii, în măsura în care sunt dificultăţi inclusiv pentru plătirea jucătorilor de la prima echipă. ”Ne vom împrumuta, dacă nu avem bani. Este important că băncile au încredere în mine”, a spus George Copos.

În context, el a menţionat că banii primiţi de la UEFA – un milion de euro – au fost împărţiţi pentru plata salariului jucătorilor şi pentru achitarea unei jumătăţi din prima fotbaliştilor.

Copos a mai spus că nu sunt neînţelegeri cu antrenorul principal Răzvan Lucescu, cel care mai are de lucrat doi ani de zile, cu clubul Rapid Bucureşti, existând şi o opţiune de prelungire cu încă doi ani. ”Regret că nu este şi Dinu Gheorghe cu noi, dar asta este viaţa”, a mai spus Gheorghe Copos.

Întrebat de gazetari dacă există posibilitatea ca Dinu Gheorghe să revină, Copos a spus: ”Din punctul nostru de vedere, contractul său este terminat”.