George Galamaz nu face recurs în cazul suporterului care l-a lovit
George Galamaz a declrat că nu va ataca cu recurs decizia Tribunalului Prahova de a-l condamna la 3 ani de închisoare cu suspendare pe huliganul care l-a lovit în timpul unui meci, în toamnă.
Fotbalistul spune că aşa a fost sfătuit de avocaţi, însă a precizat că speră ca autorităţile să conteste această hotărâre a instanţei.
„Avocaţii m-au sfătuit să nu fac recurs. Aşa a hotărât legea din România şi noi ne supunem. Sper ca Poliţia să facă recurs şi sentinţa să nu rămână definitivă. Să ai pe conştiinţă 3 ani cu suspendare nu e uşor. Dacă l-aţi întreba acum pe agresor, cred că v-ar spune că nu ar mai repeta fapta. Suma va fi donată către copiii defavorizaţi, pe mine nu mă interesează niciun ban de la el”, a declarat Galamaz la Sport.ro.
Huliganul care l-a lovit pe George Galamaz în timpul meciului Petrolul – Steaua, din luna octombrie a anului trecut, a fost condamnat joi la trei ani de închisoare cu suspendare sub supraveghere.