George Ivănescu, acţionar al firmei Murfatlar, a fost arestat preventiv. Decizia nu este definitivă

Economica.net
18 10. 2016
ivanescu_15479800_75581800

În acelaşi dosar, au fost arestaţi alţi şase inculpaţi, respectiv Constantin Cîrciumaru, Cătălin Bucura, Gheorghe Zlotea, Gheorghe Cosmin Popescu, Cătălin Florian Vasilescu şi Sorin Vasile Săvoiu.

De asemenea, instanţa a dispus ca trei dintre inculpaţi – Cristian George Lascu, Irina Tănase şi Ioan Toma – să fie plasaţi în arest la domiciliu.

Decizia nu este definitivă.

George Ivănescu, acţionar la mai multe companii viticole, a fost reţinut luni de procurorii DIICOT. Alături de acesta au fost reţinuţi Cătălin Bucura, Gheorghe Zlotea şi Constantin Cîrciumaru, toţi asociaţi la societăţi comerciale de producere şi comercializare a băuturilor alcoolice; Gheorghe Cosmin Popescu, administratorul special al uneia dintre societăţile comerciale implicate; Cătălin Florian Vasilescu, administrator a două societăţi comerciale; Sorin Vasile Săvoiu, director general al unei societăţi cu activitate de cultivare a strugurilor, în prezent lichidată.

Totodată, au fost reţinuţi funcţionarii publici Cristian George Lascu, la data faptelor director al Direcţiei de politici şi legislaţie în domeniile vamal şi nefiscal din cadrul Ministerului Finanţelor Publice; Irina Tănase, la data faptelor şef al Direcţiei de Autorizări din cadrul Autorităţii Naţionale a Vămilor (ANV), şi Ioan Toma, la data faptelor director general al Direcţiei generale juridice din cadrul ANAF.

DNA susţine că, în perioada 2010 – 2014, patru societăţi cu activitate de producere şi comercializare a băuturilor alcoolice, deţinute sau controlate de Ivănescu, Bucura, Zlotea şi de alte persoane, au produs un prejudiciu total de 597.218.168 de lei (aproximativ 132 milioane de euro) bugetului de stat prin sustragerea de la plata obligaţiilor fiscale.

Conform anchetatorilor, cauzele producerii acestui prejudiciu sunt: autorizarea, cu încălcarea dispoziţiilor legale, a trei antrepozite fiscale de producţie alcool şi băuturi alcoolice deţinute de societăţi; sustragerea de la plata taxei pe valoarea adăugată, a accizelor şi a altor obligaţii fiscale prin înregistrarea unor operaţiuni fictive, care au mărit taxa deductibilă; îngăduinţa funcţionarilor publici care nu au îndeplinit actele la care erau obligaţi şi nu au dispus măsurile prevăzute de lege pentru a opri activitatea antrepozitelor, deşi societăţile au înregistrat lună de lună obligaţii fiscale restante, iar cuantumul acestora a crescut constant.

Astfel, în cazul a trei antrepozite fiscale de producţie, Comisia pentru autorizarea operatorilor de produse supuse accizelor armonizate din cadrul MFP a încălcat legea în procedura de autorizare, prin adoptarea unor soluţii de admitere a cererilor în alte condiţii decât cele legale.

Totodată, trei dintre societăţile comerciale vizate de anchetă au înregistrat în contabilitate facturi emise de pretinşi furnizori în scopul de a majora artificial taxa pe valoarea adăugată deductibilă, astfel încât, printr-o eventuală compensare ori rambursare, această sumă să poată acoperi celelalte obligaţii fiscale pe care societăţile le înregistrează din activitatea de producţie a băuturilor alcoolice.

Spre exemplu, procurorii notează că, în perioada septembrie 2012 – iunie 2014, una dintre societăţile cu activitate de producere şi comercializare băuturi alcoolice a înregistrat de la furnizorii săi facturi de avans în valoare de 1.858.666.060 lei (aproximativ 400 de milioane de euro), plus TVA de 388.959.854 lei (aproximativ 86 milioane de euro).