George Niculescu (ANRE): Puterea instalată a prosumatorilor o va depăși până la sfârșitul anului pe cea generată de centrala de la Cernavodă

Numărul prosumatorilor a ajuns, în octombrie 2023, la 101.605, cu o putere instalată de 1.298 MW, iar până la finele anului se estimează undeva la 1,5 GW, ceea ce înseamnă că va depăşi puterea instalată a celor două reactoare de la Cernavodă, a declarat, joi, într-o conferinţă de presă, preşedintele Autorităţii Naţionale de Reglementare în domeniul Energiei, George Niculescu, transmite Agerpres.
AGERPRES - J, 21 dec. 2023, 22:02
George Niculescu (ANRE): Puterea instalată a prosumatorilor o va depăși până la sfârșitul anului pe cea generată de centrala de la Cernavodă

„Dacă în 2018 aveam 601 prosumatori, în 2019 aveam 905. În 2020, numărul creşte la 2.257, în 2021 la 14.221, în 2022 la 40.812, iar în octombrie 2023 la 101.605, cu o putere instalată de 1.298,94 MW. Fenomenul este în evoluţie. Estimăm că până la sfârşitul anului vom avea 1,5 GW, din datele pe care le vom colecta. Iată că vom depăşi două reactoare nucleare de la Cernavodă”, a spus Niculescu.

El a subliniat că, la începutul anului, puterea instalată era de 478 MW.

Unităţile 1 şi 2 de la Cernavodă au, fiecare, o putere instalată de producţie de 700 MW şi asigură aproximativ 20% din necesarul de energie al României.

Te-ar mai putea interesa și
32Roșu debutează oficial în România – cazinoul online cu ADN internațional vizează creșterea într-o piață digitalizată și competitivă
32Roșu debutează oficial în România – cazinoul online cu ADN internațional vizează creșterea într-o piață ...
Piața de jocuri de noroc din România este într-o fază de maturizare, iar intrarea 32Roșu marchează nu doar o extindere internațională, ci o repoziționare strategică în segmentul......
Tanczos Barna spune că o pensie de 11.000 de lei nu e mică, contrazicând-o pe șefa CSM
Tanczos Barna spune că o pensie de 11.000 de lei nu e mică, contrazicând-o pe șefa CSM
Vicepremierul Tanczos Barna a declarat luni, la Digi24, că, deși înțelege statutul special al magistraților, o pensie ...
Rafinăria Riazan lucrează la jumătate din capacitate, după atacurile cu drone ale Ucrainei
Rafinăria Riazan lucrează la jumătate din capacitate, după atacurile cu drone ale Ucrainei
Rafinăria de la Riazan, operată de gigantul rus Rosneft, şi-a redus la jumătate capacitatea de procesare a ţiţeiului, ...
Gali Baharav-Miara, demisă de Guvernul israelian din funcția de procuror general
Gali Baharav-Miara, demisă de Guvernul israelian din funcția de procuror general
Guvernul de dreapta al Israelului a votat luni pentru demiterea lui Gali Baharav-Miara din funcția de procuror general, ...