Georgescu a pus şef la Loterie un director de la o firmă de jocuri de noroc

Ministrul Finanţelor Publice, Florin Georgescu, l-a numit pe Dan-Alexandru Ghiţă, fost director de vânzări la firma Galaxy Games, în funcţia de director general al companiei Loteria Română, în locul lui Gheorghe Benea.
Economica.net - mar, 03 iul. 2012, 12:00
Georgescu a pus şef la Loterie un director de la o firmă de jocuri de noroc

Ghiţă va prelua şi conducerea Consiliului de Administraţie al Loteriei, se arată într-un comunicat al companiei de stat.

Potrivit profilului său de pe situl LinkedIn, Ghiţă a fost din 2007 până în prezent director de vânzări la firma Galaxy Games.

„Sper ca prin numirea mea să vin în sprijinul Loteriei Române cu toată experienţa acumulată pe piaţa jocurilor de noroc din ţara noastră, începând cu anul 1998”, a declarat Ghiţă în comunicat.

Noul şef al Loteriei este absolvent al Facultăţii de Electronică a Institutului Politehnic Bucureşti şi specialist în managementul afacerilor şi investiţiilor, calificare obţinută prin terminarea cursurilor la Academia de Studii Economice din Bucureşti.

Loteria Română a fost condusă din februarie 2009 de Gheorghe Benea, fost primar al oraşului Dej.

La începutul anului, Curtea de Conturi a constatat la Loteria Română prejudicii de 89,8 milioane de lei, cauzate de contracte încheiate cu firme precum Shelter Security sau Form Trade SRL, al cărei acţionariat este înregistrat în Cipru.

Te-ar mai putea interesa și
SUA au ieșit la vânătoare de ouă în Europa, pentru a reduce prețurile de acasă
SUA au ieșit la vânătoare de ouă în Europa, pentru a reduce prețurile de acasă
Guvernul american a demarat o vânătoare globală de ouă, încercând să obţină exporturi din partea ţărilor din Europa şi alte părţi, pentru a răspunde la o gravă criză care a dus......
Trump: SUA trebuie să ia Groenlanda pentru pacea mondială
Trump: SUA trebuie să ia Groenlanda pentru pacea mondială
Statele Unite au nevoie de Groenlanda pentru pacea şi securitatea internaţională, a motivat vineri preşedintele american ...
Washingtonul amână din nou sancțiunile impuse împotriva companiei sârbe NIS, controlată de Gazprom
Washingtonul amână din nou sancțiunile impuse împotriva companiei sârbe NIS, controlată de Gazprom
Statele Unite au amânat din nou cu 30 de zile punerea în aplicare a sancţiunilor anunţate împotriva celei mai mari companii ...
Companiile turcești plătesc o notă piperată pentru criza politică în care a intrat țara. Își reevaluează riscurile, reduc investițiile, taie bugetele
Companiile turcești plătesc o notă piperată pentru criza politică în care a intrat țara. Își reevaluează riscurile, ...
Mai mulţi directori de companii au declarat pentru Reuters că firme turceşti din toate sectoarele se grăbesc să reevalueze ...