Georgescu: Fondurile din privatizare vor merge în companii strategice din energie şi transport
Georgescu a afirmat că privatizarea, „bine gândită şi bine pusă în practică”, va fi una dintre priorităţile Guvernului, concomitent cu restructurarea companiilor de stat şi eficientizarea acestora.
Ministrul Finanţelor a arătat că spre deosebire de fluxurile intrate în România înainte de criză, care au dus uneori la dezechilibre şi o îndatorare excesivă a populaţiei, fondurile din privatizare vor fi direcţionarte către obiective cu valoarea adăugată.
„Vor fi investiţii direcţionate către agenţi economici de mare importanţă strategică şi economică, din domeniul energetic şi transporturi, unde avem resurse neexploatate”, a spus Gerogescu.
Potrivit ministrului Finanţelor, restructurarea sectorului de stat va trebui acompaniată de eficientizarea sectorului privat şi întărirea disciplinei financiare.
„În raportul piaţă – stat dorim reguli clare, puţine, nu multe, stimulative, cu aplicare fermă, care să asigure şi stimularea investiţiilor, cum spuneam, dar şi disciplina financiar-economică la nivelul tuturor actorilor, fie ei de stat sau privaţi”, a continuat Gerogescu.
El a arătat că în România este necesară îmbunătăţirea raportului între libertăţi şi responsabilităţi.
„Nu se poate ca libertatea să fie individuală şi responsabilitatea să fie colectivă (…) În cazul proiectelor publice, este adevărat că sunt responsabilităţi colective”, a adăugat oficialul Ministerului Finasnţelor.
El opinează că însăşi rezultatul alegerilor din SUA demonstrează că după criza financiară este încă nevoie de un echilibru între cele do relaţii: libertate – responsabilitate şi piaţă – stat.
În ceea ce priveşte stimulii fiscali, Georgescu pledează pe o relaxare treptată, care să fie susţinută de apariţia a noi locuri de muncă şi creşteri de productivitate, astfel încât să nu fie afectat bugetul de stat.
„Prin instituţiile statului trebuie să se îmbunătăţească disciplina pentru ca toţi actorii să-şi înceapă competiţie de pe poziţii egale şi statul să fie un arbitru neutru”, a conchis Georgescu.
Potrivit unui document guvernamental, Guvernul aştepta peste 2 miliarde lei (448,2 mil euro) din listarea unor pachete de acţiuni la OMV Petrom, Romgaz şi vânzarea CupruMin, amânate pentru anul viitor, dar mizează încă să încaseze în acest an 704 milioane lei (155,9 mil euro) din cedarea pachetului minoritar la Rompetrol.
În lipsa veniturilor luate în calcul să fie încasate în acest an din listarea pe bursă a unui pachet de acţiuni Petrom de 9,84% din capitalul companiei şi de 15% din titlurile Romgaz şi pe fondul licitaţiilor eşuate la CupruMin şi Oltchim, sumele totale colectate de stat din privatizare au scăzut de la 4,2 miliarde lei prognozate iniţial la 2,9 miliarde lei. Din încasările totale, jumătate (1,5 miliarde lei) reprezintă bani obţinuţi din dividende.
Sursa citată avansează anul 2013 ca termen pentru finalizarea procedurii de vânzare a pachetelor de acţiuni la Petrom şi Romgaz şi relevă că statul se bazează să încaseze chiar în acest an 704 milioane lei din vânzarea pe bursă a pachetului minoritar de acţiuni deţinut la Rompetrol Rafinare.
Guvernul s-a angajat faţă de FMI, în cadrul acordului de precauţie aflat în derulare, să vândă participaţii deţinute de stat la companii strategice din domeniile energiei şi transporturilor, inclusiv Transgaz (15%), Romgaz (10%), Hidroelectrica (10%), Nuclearelectrica (10%), Oltchim (privatizare integrală), CFR Marfă (privatizare pachet majoritar), Tarom (20%), Electrica Furnizare şi cele trei companii de distribuţie ale Electrica (participaţii majoritare).
Tot prin vânzarea de participaţii majoritare ar trebui privatizare noul producător de energie Hunedoara (format prin fuzionarea centralelor Paroşeni şi Mintia şi a celor patru mine viabile ale Companiei Naţionale a Huilei) şi noul producător de energie Oltenia (format din fuziunea termocentralelor Turceni, Rovinari şi Craiova cu producătorul de cărbune Societatea Naţională a Lignitului Oltenia Târgu-Jiu).