Gerald Kuehr este noul Chief Customer Officer al Unilever

Gerald Kuehr a fost numit Chief Customer Officer al companiei Unilever, unul dintre cei mai importanţi furnizori mondiali de alimente şi produse de îngrijire personală, şi îi va succeda în funcţie lui Alex von Behr, care se va pensiona pe 30 iunie 2016, potrivit unui comunicat al companiei, scrie Agerpres.
Economica.net - mie, 04 mai 2016, 13:32
Gerald Kuehr este noul Chief Customer Officer al Unilever

Gerald Kuehr a jucat un rol important în lansarea programului Net Revenue Management (NRM), unul dintre pilonii de creştere ai Unilever. El va face parte atât din echipa europeană, cât şi din echipa globală de conducere.

‘În piaţa plină de provocări în care operăm este nevoie să fim din ce în ce mai orientaţi către consumatori şi să fim pregătiţi pentru o lume conectată. Mă interesează simplificarea modului de lucru din organizaţie şi modul prin care putem integra componenta de e-commerce în interacţiunea dintre consumatori şi canale de distribuţie,’ a declarat Gerald Kuehr.

Gerald Kuehr s-a născut în Austria şi are un doctorat în Business Administration, specializarea Marketing and Controlling la universitatea din Linz, Austria. Gerald face parte din echipa Unilever din 2010, când s-a angajat cu funcţia de EVP Europe Customer Development pe care o deţine în prezent. Din această poziţie este responsabil pentru creşterea business-ului Unilever din Europa şi strategia de vânzări. De asemenea, coordonează divizia globală de îngheţată pentru canalele Out-of-Home şi echipele de Global Customer pentru Carrefour, Tesco, Casino, Auchan, Metro, Ahold şi Lidl Europe.

Henry Schirmer a fost numit vicepreşedinte Financiar al Unilever Europa (EVP Finance Unilever Europe). El o înlocuieşte pe Gijsbert de Zoeten, care va fi responsabilă de programul global al Unilever – Zero Based Budgeting. Schirmer şi-a început cariera în 1990, ca management trainee pentru Unilever, având ulterior diferite funcţii, atât în Unilever, cât şi în afara companiei. Ultima poziţie pe care a deţinut-o a fost cea de vicepreşedinte Financiar al Unilever pentru regiunea Americii de Nord între 2012 şi 2016.

Compania Unilever este prezentă în peste 190 de ţări, ajungând la două miliarde de consumatori în fiecare zi. Compania are 169.000 de angajaţi şi a generat vânzări în valoare de 53,3 miliarde dolari în 2015. Peste jumătate (58%) din resursele companiei sunt îndreptate către pieţele emergente sau în curs de dezvolare. Unilever are mai mult de 400 de branduri ce pot fi găsite în casele din întreaga lume, inclusiv Persil, Dove, Knorr, Domestos, Hellmann, Lipton, Ben&Jerry, Magnum şi Axe.

Te-ar mai putea interesa și
UPDATE: În ciuda înrăutățirii condițiilor meteo, circulația rutieră se desfășoară fără mari probleme în întreaga țară
UPDATE: În ciuda înrăutățirii condițiilor meteo, circulația rutieră se desfășoară fără mari probleme în întreaga țară
Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliției Române informează că, în dimineața zilei de duminică, nu erau înregistrate drumuri naționale sau autostrăzi cu circulația oprită......
Croația își alege astăzi președintele. Retorica populistă pare a favoriza alegerea lui Zoran Milanovic
Croația își alege astăzi președintele. Retorica populistă pare a favoriza alegerea lui Zoran Milanovic
Croaţii votează duminică pentru a-şi alege preşedintele, într-un al doilea tur de scrutin care se anticipează că ...
Serviciile de informaţii sud-coreene confirmă capturarea de armata ucrainiană a doi soldați nord-coreeni
Serviciile de informaţii sud-coreene confirmă capturarea de armata ucrainiană a doi soldați nord-coreeni
Serviciile de informaţii sud-coreene au confirmat, duminică, faptul că Ucraina a capturat doi soldaţi nord-coreeni în ...
Dacia Duster va avea sistem 4×4 cu punte spate electrificată
Dacia Duster va avea sistem 4×4 cu punte spate electrificată
Directorul executiv al mărcii Dacia la nivel mondial a confirmat oficial că SUV-ul Duster va avea o versiune cu tracțiune ...