Gerald Kuehr este noul Chief Customer Officer al Unilever

Economica.net
04 05. 2016
unilever_01_19749700

Gerald Kuehr a jucat un rol important în lansarea programului Net Revenue Management (NRM), unul dintre pilonii de creştere ai Unilever. El va face parte atât din echipa europeană, cât şi din echipa globală de conducere.

‘În piaţa plină de provocări în care operăm este nevoie să fim din ce în ce mai orientaţi către consumatori şi să fim pregătiţi pentru o lume conectată. Mă interesează simplificarea modului de lucru din organizaţie şi modul prin care putem integra componenta de e-commerce în interacţiunea dintre consumatori şi canale de distribuţie,’ a declarat Gerald Kuehr.

Gerald Kuehr s-a născut în Austria şi are un doctorat în Business Administration, specializarea Marketing and Controlling la universitatea din Linz, Austria. Gerald face parte din echipa Unilever din 2010, când s-a angajat cu funcţia de EVP Europe Customer Development pe care o deţine în prezent. Din această poziţie este responsabil pentru creşterea business-ului Unilever din Europa şi strategia de vânzări. De asemenea, coordonează divizia globală de îngheţată pentru canalele Out-of-Home şi echipele de Global Customer pentru Carrefour, Tesco, Casino, Auchan, Metro, Ahold şi Lidl Europe.

Henry Schirmer a fost numit vicepreşedinte Financiar al Unilever Europa (EVP Finance Unilever Europe). El o înlocuieşte pe Gijsbert de Zoeten, care va fi responsabilă de programul global al Unilever – Zero Based Budgeting. Schirmer şi-a început cariera în 1990, ca management trainee pentru Unilever, având ulterior diferite funcţii, atât în Unilever, cât şi în afara companiei. Ultima poziţie pe care a deţinut-o a fost cea de vicepreşedinte Financiar al Unilever pentru regiunea Americii de Nord între 2012 şi 2016.

Compania Unilever este prezentă în peste 190 de ţări, ajungând la două miliarde de consumatori în fiecare zi. Compania are 169.000 de angajaţi şi a generat vânzări în valoare de 53,3 miliarde dolari în 2015. Peste jumătate (58%) din resursele companiei sunt îndreptate către pieţele emergente sau în curs de dezvolare. Unilever are mai mult de 400 de branduri ce pot fi găsite în casele din întreaga lume, inclusiv Persil, Dove, Knorr, Domestos, Hellmann, Lipton, Ben&Jerry, Magnum şi Axe.