Gerea: Am solicitat Comisiei Europene să ne sprijine pentru prelungirea termenului de închidere a minelor

Cel mai important lucru solicitat reprezentanţilor delegaţiei Comisiei Europene (CE)a fost să obţinem sprijin pentru prelungirea termenului de închidere a minelor, de la 2018 la 2030, a declarat joi ministrul Energiei, Andrei Gerea, după discuţiile de la Ministerul Finanţelor Publice cu delegaţia CE.
Economica.net - J, 25 iun. 2015, 12:00
Gerea: Am solicitat Comisiei Europene să ne sprijine pentru prelungirea termenului de închidere a minelor

‘Cei de la Complexul Energetic Hunedoara şi-au spus şi dânşii păsul. Dorinţa tuturor este de a menţine activitatea, de a menţine mineritul în Valea Jiului şi cel mai important lucru care a fost solicitat a fost să obţinem sprijin pentru prelungirea termenului de închidere a minelor. În caz că noi vom cere sau vom ajunge la concluzia că trebuie să intrăm pe un program de genul acesta să putem avea la dispoziţie mai mult timp, şi anume de la 2018 la 2030. Dar repet… numai dacă va fi cazul şi va fi solicitat acest termen. Este în regulamentul european. În momentul când se solicită, de exemplu, ajutor de stat pentru activitatea minieră, atunci cu mina respectivă trebuie să intri pe program de închidere şi, în condiţiile acestea, 2018, cel puţin din punctul nostru de vedere, nu este un termen acceptabil’, a afirmat Gerea.

Acesta a menţionat că răspunsul primit de la delegaţia FMI este ‘că ne vor sprijini atât cât pot să o facă’, scrie Agerpres.

‘Exact răspunsul pe care ei puteau să îl dea în acest moment, acela că ne vor sprijini atât cât cei cu care am discutat azi pot să o facă, aşa cum ne-au ajutat şi până acum, şi în discuţiile pe care le-am avut la DG Competition, la DG Climate. Am avut un parteneriat să spunem bun, concretizat practic şi în măsurile de ajutor de stat care au fost aprobate. Urmează ca noi să ne ţinem de calendarul agreat, să achiziţionăm certificatele de CO2 şi totodată să facem celelalte demersuri absolut necesare la nivelul Comisiei’, a precizat ministrul Energiei.

Comisia Europeană a aprobat în aprilie ajutorul de salvare pentru Complexul Energetic Hunedoara, considerând că acesta este conform cu normele Uniunii Europene privind ajutoarele de stat şi, în plus, România s-a angajat să prezinte un plan de restructurare menit să asigure viabilitatea viitoare a CE Hunedoara, în cazul în care întreprinderea nu va fi în măsură să ramburseze ajutorul pentru salvare după cele şase luni.

‘Comisia Europeană a ajuns la concluzia că ajutorul de salvare temporar în valoare de 167 de milioane lei (aproximativ 37,7 milioane euro) care urmează să fie acordat de către autorităţile române Complexului Energetic Hunedoara, producătorul de energie electrică şi termică deţinut de stat din România, este conform cu normele UE privind ajutoarele de stat. Comisia a constatat, în special, că ajutorul a fost limitat la suma necesară pentru a-i permite CE Hunedoara să îşi desfăşoare în continuare activităţile de exploatare a centralelor sale electrice în următoarele şase luni. La sfârşitul acestei perioade, întreprinderea va rambursa ajutorul sau România va notifica un plan de restructurare, care va stabili măsurile de asigurare a viabilităţii pe termen lung a întreprinderii’, se menţionează într-un comunicat al Comisiei Europene.

Ca urmare a pierderilor înregistrate în 2013 şi în 2014, CE Hunedoara se confruntă cu probleme grave de lichiditate. România va acorda CE Hunedoara împrumuturi pe termen scurt care să îi permită întreprinderii să îşi plătească creditorii şi să îşi menţină activităţile de exploatare până când va fi în măsură să prezinte un plan de restructurare.

‘Comisia a considerat că măsura este conformă cu Orientările din 2014 privind salvarea şi restructurarea întreprinderilor aflate în dificultate. În special, valoarea ajutorului este limitată la ceea ce este necesar pentru menţinerea în activitate a întreprinderii pe parcursul următoarelor şase luni. În plus, România s-a angajat să prezinte un plan de restructurare menit să asigure viabilitatea viitoare a CE Hunedoara, în cazul în care întreprinderea nu va fi în măsură să ramburseze ajutorul pentru salvare după cele şase luni’, se mai spune în comunicat.

Te-ar mai putea interesa și
Fondul ETF BET Patria – Tradeville depășește 500 de milioane de lei în active totale și 28.000 de investitori
Fondul ETF BET Patria – Tradeville depășește 500 de milioane de lei în active totale și 28.000 de investitori
Valoarea activelor fondului ETF BET Patria – Tradeville, administrat de SAI Patria Asset Management SA, companie membră a Grupului Patria Bank, a depășit 500 de milioane de lei. Acesta este în......
Bogdan Ivan a anunțat ce sumă s-a strâns în contul Ministerului Energiei din donațiile făcute din salarii de către managerii companiilor de stat. Unde se vor duce banii
Bogdan Ivan a anunțat ce sumă s-a strâns în contul Ministerului Energiei din donațiile făcute din salarii de către ...
Conducerile Nuclearelectrica, Hidroelectrica şi Romgaz au fost de acord să renunţe la o parte din salariu şi să doneze ...
Modernizarea reactorului 1 a centralei de la Cernavodă a obținut acordul de mediu
Modernizarea reactorului 1 a centralei de la Cernavodă a obținut acordul de mediu
Două proiecte esenţiale pentru viitorul energetic al României, modernizarea reactorului 1 de la Cernavodă şi extinderea ...
Trump acordă Rusiei un termen de grație de 50 de zile pentru a pune capăt războiului din Ucraina. Cu ce amenință președintele american
Trump acordă Rusiei un termen de grație de 50 de zile pentru a pune capăt războiului din Ucraina. Cu ce amenință președintele ...
Preşedintele SUA, Donald Trump, care a declarat din nou luni că este "dezamăgit" de omologul său rus Vladimir Putin, ...