Gerea: Proiectul minier Remin Baia Mare s-ar putea redeschide după modificarea legii minelor
Potrivit unui comunicat al ministerului, ambasadorul Martin Harris a dorit să se informeze cu privire la situaţia Remin Baia Mare şi care este perspectiva clară pentru această companie.
‘Legat de acest subiect, ministrul Gerea a explicat că, odată cu aprobarea noii legi a minelor, cel mai probabil în cursul lunii februarie, va exista cadrul legal pentru redeschiderea proiectului minier la Remin Baia Mare. De altfel, textul noii legi a minelor a fost îmbunătăţit substanţial, astfel încât este favorabil celor care doresc să investească în sectorul minier. Astfel, noua lege prevede scurtarea unor termene, asigurarea respectării proprietăţii, despăgubiri corecte, transparenţă şi au fost eliminate prevederile care puteau fi interpretate ca fiind cu dedicaţie’, se arată în comunicat.
Totodată, ambasadorul Harris a dorit să afle care sunt priorităţile mandatului ministrului Economiei, Andrei Gerea.
Astfel, demnitarul român a apreciat că printre priorităţile activităţii sale se află găsirea de soluţii pentru companiile din portofoliul Ministerului Economiei, care se află în dificultăţi financiare, precum Oltchim, Cuprumin Abrud sau Remin Baia Mare, revitalizarea industriei de apărare, precum şi a altor domenii aflate în responsabilitate.
Totodată, ministrul Gerea a menţionat că se încearcă revitalizarea activităţii consilierilor economici din reţeaua de reprezentare externă a Ministerului Economiei, în sensul mesajului pe care aceştia trebuie să-l dea pentru găsirea de investitori şi atragerea de investiţii.
‘Referindu-se tot la priorităţi, ministrul român a acordat o atenţie specială eforturilor pentru revitalizarea industriei de apărare şi a exemplificat cu posibilităţi concrete de investiţii între companii din Marea Britanie şi companiile româneşti Romaero Băneasa, Avioane Craiova, Aerostar Bacău şi Uzina Automecanica Moreni’, mai spun reprezentanţii ministerului.
Demnitarul britanic a apreciat relaţiile de tradiţie dintre cele două ţări în domeniul industriei aeronautice şi navale, subliniind că reprezentanţii forţelor aeriene britanice sunt deja clienţii Eurocopter şi IAR Ghimbav. Totodată, ambasadorul Harris a precizat că va sprijini ideea de a demara parteneriate de tipul ‘smart defense’ inclusiv la nivelul industriei de apărare din ţările NATO.
În continuare, ministrul Gerea a precizat că specialiştii din Ministerul Economiei au totală disponibilitate pentru a acorda asistenţă investitorilor străini, pentru ca aceştia să fie informaţi şi îndrumaţi corect în domeniile în care doresc să investească.
‘În legătură cu acest subiect, demnitarul român a spus că, pentru atragere de investitori, s-a încercat prezentarea ofertei tuturor celor interesaţi şi a exemplificat cu cazul Oltchim. La această companie, după o lungă perioadă, această strategie a dat roade, iar mesajul clar de transparenţă şi seriozitate a atras deja interesul unor investitori din China, Azerbaidjan, Turcia, România, recent şi din Ungaria’, se mai arată în comunicat.
În încheierea întâlnirii, ambasadorul Harris şi-a exprimat satisfacţia referitoare la colaborarea foarte bună între cele două ţări la nivelul Uniunii Europene şi la perspectivele de creştere ale schimburilor comerciale, apreciind că un rol important în cooperarea economică dintre cele două ţări îl are Camera de Comerţ Româno-Britanică.
Volumul total al schimburilor comerciale între România şi Marea Britanie s-a cifrat, în primele nouă luni 2013, la 2,4 miliarde de euro, Regatul Unit fiind pe locul 10 în topul partenerilor comerciali ai Românie şi pe locul opt între statele membre UE.