Gerhard Schröder îi reproşează actualului cancelar german lipsa curajului politic

Economica.net
13 01. 2013
angela_merkel_24735300

„Doamna Merkel evită deciziile dezagreabile (…). Îi lipseşte capacitatea de a-şi asuma riscul de a pierde alegerile”, apreciază fostul oficial social-democrat, care a guvernat Germania între 1998 şi 2005, înainte de a-i ceda locul lui Merkel.

„Bineînţeles că politicienii au dreptul să vrea să fie realeşi, dar acest lucru nu trebuie să conducă la o situaţie în care să nu fie luate măsuri politice din cauza perspectivelor electorale”, adaugă el într-un interviu acordat publicaţiei Welt am Sonntag.

Aflată la apogeul popularităţii sale, lidera conservatoare vrea să obţină un al treilea mandat consecutiv la alegerile prevăzute în toamnă. Partidul său, Uniunea Creştin-Democrată (CDU), devansează clar Partidul Social-Democrat (SPD) în sondajele de opinie, iar Angela Merkel atinge în prezent un record de popularitate de care nu s-a bucurat niciun cancelar german după al Doilea Război Mondial.

Dar cancelarul, o fire pragmatică, este adeseori acuzată de adversarii săi că guvernează de la o zi la alta, fără un program real sau o viziune politică.

Gerhard Schröder a lansat o reformă vastă şi dureroasă a pieţei muncii care l-a constrâns să convoace alegeri anticipate în 2005, pe care în cele din urmă le-a pierdut.

„Stilul politic al doamnei Merkel nu va conduce niciodată la punerea în aplicare a unei agende 2010”, numele unui vast catalog de reforme sociale, conchide fostul lider, care a criticat recent lipsa de reforme economice în Franţa.