Germania a avut probleme la vânzarea de obligaţiuni pe 32 de ani

Germania a avut probleme miercuri la vânzarea de obligaţiuni pe 32 de ani, după ce randamentele pentru datoria ţării, aflate la minime record, au limitat interesul investitorilor, transmite Reuters.
Economica.net - mie, 25 apr. 2012, 14:16
Germania a avut probleme la vânzarea de obligaţiuni pe 32 de ani

Vânzarea de obligaţiuni a atras oferte de 2,75 miliarde de euro, sub pragul de trei miliarde de euro, iar licitaţia poate fi catalogată ca un „eşec tehnic”, al doilea pentru Germania în două săptămâni.

Rezultatul slab reflectă situaţia de la licitaţia din 11 aprilie, când guvernul german a lansat obligaţiuni pe zece ani, şi subliniază modul în care cererea puternică pentru obligaţiunile germane, considerate foarte sigure, a împins randamentele atât de jos, încât unii investitori sunt reticenţi să mai cumpere.

„Este un avertisment că duci randamentele prea jos şi pur şi simplu nu mai există dobândă”, a afirmat Marc Ostwald, analist la Monument Securities din Londra.

Criza datoriilor din zona euro s-a reluat în ultimele săptămâni, ca urmare a amplificării temerilor privind finanţele publice ale Spaniei, şi a determinat o nouă reorientare a investitorilor către siguranţa oferită de obligaţiunile emise de Berlin.

Statul german a acceptat miercuri vânzarea de obligaţiuni în valoare de 2,41 miliarde de euro, la un randament mediu de 2,41%, iar autorităţile au rămas cu uşor peste 20% din emisiune pentru vânzarea ulterioară pe piaţa secundară.

Germania a vândut ultima dată datorie pe perioadă foarte lungă în ianuarie, la randamentul de 2,62%, iar o parte de 18,1% din emisiune a fost păstrată pentru vânzarea la o altă dată.

Agenţia pentru administrarea datoriei din Germania a explicat, într-un comunicat, că rezultatul reflectă „un climat foarte volatil şi nesigur în piaţă”, iar capacitatea de absorbţie de noi obligaţiuni pe termen lung este limitată.
Mulţi analişti au anticipat că rata scăzută de 2,5% pentru obligaţiunile cu maturitate în 2044 va face dificilă vânzarea acestora. Contractele futures pentru obligaţiunile germane au scăzut după anunţarea rezultatelor licitaţiei, însă efectul a fost de scurtă durată.

În aprilie anul trecut, obligaţiunile germane pe 30 de ani aveau un randament de 4%.

Te-ar mai putea interesa și
Boloş: Am votat pentru principii clare, pentru o direcţie în care cred
Boloş: Am votat pentru principii clare, pentru o direcţie în care cred
Ministrul Finanţelor, Marcel Boloş, a declarat că a votat pentru principii clare, pentru o direcţie în care crede, pentru susţinerea investiţiilor şi pentru cheltuirea chibzuită a fiecărui......
Burnout-ul devine tot mai prezent în rândul angajaților români
Burnout-ul devine tot mai prezent în rândul angajaților români
Patru din zece angajaţii români (40%) care lucrează în ture se simt mereu epuizaţi, în timp ce aproape două treimi ...
Prezență de 23,29% la referendumul inițiat de Nicușor Dan, primarul general al Capitalei
Prezență de 23,29% la referendumul inițiat de Nicușor Dan, primarul general al Capitalei
Până la ora 15,00, duminică, au votat la referendumul iniţiat de primarul general, Nicuşor Dan, în Capitală, 416.312 ...
BVB a pierdut 6,04 miliarde de lei la capitalizare săptămâna asta
BVB a pierdut 6,04 miliarde de lei la capitalizare săptămâna asta
Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a pierdut 6,047 miliarde de lei la capitalizare, respectiv 1,73%, în această săptămână, ...