Germania a câștigat 275 de milioane de euro datorită calității de acționar la o fostă divizie a Gazprom

17 07. 2024
SEFE_logo_rgb

Această cifră este inclusă într-un document care însoţeşte un proiect de act normativ, care a fost aprobat miercuri de Cabinetul de la Berlin. Perioada de timp în care Germania a câştigat aceşti bani nu este menţionată în document.

În luna noiembrie 2022, Guvernul german a naţionalizat compania de gaze Securing Energy for Europe (SEFE), fosta subsidiară a companiei ruse Gazprom, după ce Moscova a invadat Ucraina şi a redus livrările de gaze către continent. Comisia Europeană a aprobat naţionalizarea, împreună cu o injecţie de capital de 6,3 miliarde de euro în SEFE.

Bloomberg a dezvăluit anul trecut că SEFE, fosta Gazprom Germania, continuă să livreze gaze naturale lichefiate ruseşti spre India, în conformitate cu un contract pe 20 de ani, semnat în 2018, în condiţiile în care anularea contractului ar putea să îi coste pe contribuabilii germani mai multe miliarde de euro.