Germania a devenit ţara europeană cu cei mai bine plătiţi directori de companii
Un studiu realizat de Universitatea Vlerick Business School din Belgia, care a analizat politicile salariale în peste 500 de companii din cinci state membre UE, a arătat că utilizarea crescută a beneficiilor pe termen lung i-a ajutat pe directorii marilor companii non-financiare din Germania să câştige mai mult decât colegii lor din Marea Britanie. În acelaşi timp, presiunea acţionarilor şi criticile opiniei publice au ţinut sub control majorările salariale în Marea Britanie. În timp ce aproximativ două treimi din companiile din Germania au majorat recompensele acordate directorilor în 2013, remuneraţiile plătite de două treimi din companiile din Marea Britanie au fost menţinute la acelaşi nivel sau au fost reduse.
Profesorul Xavier Baeten, care a coordonat echipa care a realizat studiul, subliniază că directorii de companii din Marea Britanie au fost întotdeauna mai bine plătiţi decât colegii lor din Europa. Dacă acest lucru rămâne în continuare valabil pentru companiile cu active cuprinse între unu şi cinci miliarde de euro, prima poziţie pentru marile companii a fost ocupată de Germania, unde remuneraţia medie plătită unui director este de 3,4 milioane de euro, puţin mai mare decât cea din Marea Britanie.
‘A avut loc o modificare. Există o atenţie mai mare în Marea Britanie din partea investitorilor instituţionali. A fost pusă o frână în ceea ce priveşte remuneraţiile acordate directorilor de top iar acest lucru nu s-a întâmplat în aceeaşi măsură în alte ţări europene’, a declarat Xavier Baeten.
Chiar dacă Germania a devansat Marea Britanie, unii directori de companii din Marea Britanie ocupă în continuare locuri de top. Astfel, directorul grupului WPP, Martin Sorrell, a fost recompensat cu 29,8 milioane de lire sterline, potrivit celui mai recent raport anual, directorul Volkswagen, Martin Winterkorn, se află în fruntea listei celor mai bine plătiţi directori de companii din Germania, cu un pachet de 15 milioane de euro, sub formă de salariu şi bonusuri, acordat în 2013.
Directorii de companii din Germania au profitat de pe urma performanţelor bune înregistrate de companiile lor în ultimii ani, pe fondul creşterii cererii mondiale pentru bunuri de capital, produse chimice şi autoturisme produse în Germania. În schimb, companiile listate din Marea Britanie s-au confruntat cu presiuni crescute din partea investitorilor cu privire la politicile lor de remunerare. De asemenea, o lege introdusă în Germania în 2009, care leagă recompensele directorilor de performanţele pe termen lung ale companiilor, a crescut importanţa beneficiilor pe termen lung, inclusiv a celor legate de performanţele acţiunilor. Profesorul Xavier Baeten este de părere că aceste modificări au făcut ca directorii de companii din Germania să primească mai multe beneficii pe termen lung, fără a le fi reduse însă bonusurile pe termen scurt.
Studiul a scos în evidenţă existenţa unor diferenţe semnificative în ceea ce priveşte practicile salariale din ţările membre UE. În timp ce în Germania şi Marea Britanie cea mai mare partea a pachetului salarial este compus dintr-o remuneraţie variabilă, 61 respectiv 67%, în timp ce în Franţa şi Belgia două treimi din pachetul salarial al directorilor este compus dintr-o remuneraţie fixă.