Germania, a doua cea mai atractivă țară din lume pentru regenerabile, după SUA
Într-un clasament anual al celor mai importante 40 de piețe de energie regenerabilă din lume realizat de compania de consultanță EY, Statele Unite s-au clasat pe primul loc, iar Germania a urcat un loc, ajungând pe poziția a doua pentru prima dată în ultimul deceniu.
Germania a fost cel mai mare cumpărător european de gaz rusesc până la războiul din Ucraina și a fost, de asemenea, dependentă de energia nucleară și de cărbune. Cu toate acestea, și-a închis ultimele trei centrale nucleare în aprilie.
„În timp ce aceasta este o etapă importantă în progresul său către obiectivele accelerate de tranziție energetică, este probabil să existe o creștere a utilizării cărbunelui pe termen scurt, pentru a reduce efectele intermitenței în aprovizionarea cu energie electrică”, se arată în raport.
Germania își propune ca, până în 2030, energia din surse regenerabile să reprezinte 80% din mixul său energetic. În prezent, energiile regenerabile reprezintă 46%, în creștere de la 41% la începutul anului 2022, se arată în raport.
Statele Unite și-au păstrat prima poziție în acest indice, susținute de adoptarea anul trecut a Legii privind reducerea inflației, care alocă 369 de miliarde de dolari pentru investiții în securitatea energetică și schimbările climatice.
Cu toate acestea, există un blocaj al proiectelor de energie regenerabilă care așteaptă să fie conectate la rețelele regionale. Chiar dacă sectorul eolian offshore a crescut, obiectivul administrației americane de a avea 30 de gigawați (GW) de energie eoliană offshore până în 2030 va fi probabil ratat cu 10 GW, conform datelor actuale de construcție anunțate de dezvoltatori, se arată în raport.