Germania a evitat recesiunea în trimestrul trei

Economica.net
12 11. 2014
reichstag_10051600

Cu două zile înainte de publicarea datelor oficiale referitoare la PIB, ministerul a apreciat că ‘în urma declinului uşor din trimestrul doi – care a fost provocat de factori speciali – indicatorii disponibili sugerează că economia cel puţin s-a stabilizat în trimestrul trei’.

Oficiul Federal de Statistică (Destatis) a anunţat că în trimestrul doi din 2014 economia germană a scăzut cu 0,2% comparativ cu precedentele trei luni. Contribuţia negativă a comerţului exterior, care, în mod tradiţional, este motorul de creştere al economiei germane şi al investiţiilor, în special cele din sectorul construcţiilor, este de vină pentru scăderea PIB-ului, a precizat Destatis.

O nouă contracţie a economiei în perioada iulie – septembrie ar fi dus la intrarea Germaniei în recesiune, care este definită ca două trimestre consecutive de declin al PIB-ului.

‘Avântul economiei a slăbit în această primăvară. Principala cauză este mediul extern mai puţin favorabil, dar piaţa forţei de muncă este solidă, ceea ce garantează cheltuieli de consum’, a apreciat Ministerul Economiei de la Berlin, dând ca exemplu crizele din Ucraina, Irak şi Siria. ‘

De asemenea, Ministerul Economiei nu se aşteaptă la un avans semnificativ al economiei în trimestrul patru: ‘Pe ansamblu, economia germană continuă să se redreseze, dar nu există semne ale unui avânt major în ultimul trimestru al anului’.

Analiştii se aşteaptă ca Destatis să anunţe vineri că PIB-ul Germaniei a crescut cu 0,1% în trimestrul trei din 2014, comparativ cu precedentele trei luni, şi cu 1% faţă de perioada iulie – septembrie 2014.