Germania a evitat recesiunea în ultimul moment. Creştere anemică în primul trimestru din 2025

Economia germană a înregistrat o creştere uşoară în primul trimestru graţie consumului şi investiţiilor, evitând recesiunea, după ce s-a contractat în ultimul trimestru al anului trecut, arată datele oficiale publicate miercuri, transmite AFP.
AGERPRES - mie, 30 apr. 2025, 13:35
Germania a evitat recesiunea în ultimul moment. Creştere anemică în primul trimestru din 2025

Potrivit unui comunicat al Oficiului federal de statistică (Destatis), Produsul Intern Brut al celei mai mari economii europene a crescut cu 0,2% în primul trimestru al acestui an comparativ cu ultimul trimestru al anului trecut, cu 0,1 puncte procentuale mai mult decât estimau analiştii.

Economia germană s-a contractat cu 0,2% în ultimul trimestru al anului trecut, ceea ce a declanşat temeri referitoare la intrarea în recesiune a motorului economic european. Definiţia tehnică a recesiunii este două trimestre consecutive de scădere a Produsului Intern Brut, scrie Agerpres.

„Asta nu ar trebui interpretat ca începutul unei relansări durabile”, temperează Dirk Schumacher, analist la banca KfW, care vorbeşte de un „tablou amestecat” pentru economia germană.

Germania este singura ţară G7 care nu a înregistrat o creştere a PIB-ului în ultimii doi ani, iar taxele anunţate de preşedintele SUA, Donald Trump vor da o lovitură serioasă economiei Germaniei, amânând o revenire şi posibil aruncând cea mai mare economie a Europei în al treilea an de recesiune.

Recent, principalele institute economice din Germania şi-au revizuit drastic prognozele referitoare la evoluţia celei mai mari economii europene în acest an, până la 0,1%, de la un avans de 0,8% prognozat în luna septembrie.

O altă veste proastă pentru Berlin este că rata şomajului a crescut până la 6,3% în aprilie, după trei luni de stagnare, potrivit datelor publicate miercuri de Agenţia federală pentru ocuparea forţei de muncă. Rata şomajului a crescut cu 0,1 puncte procentuale de la o lună la alta, iar datele pentru luna martie au fost revizuite în jos, de la 6,3% până la 6,2%. Datele ajustate în funcţie de variaţiile sezoniere arată că numărul persoanelor fără un loc de muncă a crescut cu 4.000 de persoane între martie şi aprilie.

 

Te-ar mai putea interesa și
FOTO Fata Elenei Lasconi ia decizia: Intră în politică! S-a înscris în noul Partid Comunist
FOTO Fata Elenei Lasconi ia decizia: Intră în politică! S-a înscris în noul Partid Comunist
Fiica Elenei Lasconi, Oana Lasconi, cunoscută pentru activitatea sa în zona de gaming și ajunsă în atenția publicului din România după ce s-a dezis de mama sa, care a mărturisit, în 2023,......
Bolojan, mesaj de Anul Nou pentru români. Semne de empatie și optimism
Bolojan, mesaj de Anul Nou pentru români. Semne de empatie și optimism
Premierul Ilie Bolojan a transmis un mesaj de Anul Nou în care îşi exprimă încrederea că "putem depăşi greutăţile" ...
Președintele Nicușor Dan, mesaj ferm și de Anul Nou. Tună și fulgeră: Nu mai are ce căuta în România
Președintele Nicușor Dan, mesaj ferm și de Anul Nou. Tună și fulgeră: Nu mai are ce căuta în România
Președintele Nicușor Dan nu se dezice nici măcar în mesajul de Anul Nou și declară intransigent război corupției, ...
Oficial ASF dezvăluie cifrele: Peste 17.000 de petiții și 15.000 de telefoane venite de la consumatorii cu asigurări, pensii private sau investiții pe Bursă. Ce spune despre Bitcoin și Republica Moldova
Oficial ASF dezvăluie cifrele: Peste 17.000 de petiții și 15.000 de telefoane venite de la consumatorii cu asigurări, ...
Gabriel Avrămescu, prim-vicepreședintele Autorității de Supraveghere Financiară (ASF) care a preluat în ultimele luni ...