Cum a fost înfrântă Germania de două ori de Italia. Ce s-a hotărât, de fapt, la summit-ul UE

Cancelarul german Angela Merkel a plecat la Bruxelles cu un mare „NU” pentru planurile pe care Mario Monti, premierul italian, şi Mariano Rajoy, premierul spaniol, aveau să le înfăţişeze. Deşi despre eurobonduri şi uniunea bancară nu s-a discutat la modul serios – acestea fiind, de altfel, şi cele mai grele obiective la care Germania ar fi achiesat vreodată – Merkel a făcut totuşi mari concesii ţărilor PIIGS: băncile aflate la buza insolvenţei, pe care pieţele financiare şi populaţia nu mai vor să le finanţeze, vor primi bani nu de la statele pe teritoriul cărora se află, ci de la fondurile europene de bailout – în fapt de la Mecanismul European de Stabilitate (ESM), care, în momentul în care va intra în funcţiune, va lua locul Fondului European de Stabilitate Financiară (EFSF).

Aceste fonduri funcţionează prin sistemul garanţiilor şi al emisiunilor de obligaţiuni. Statele garantează creditorii care cumpără bondurile emise de fonduri. Astfel, garanţia Germaniei (cu o cotă de 29%), singura ţară mare din zona euro care îşi păstrează ratingul AAA de la toate agenţiile, este o certitudine pentru investitorul care cumpără obligaţiunile EFSF sau (în curând) ESM în schimbul unui randament destul de mic (cu aproximativ 0,5 pp mai mare faţă de Germania, cu 4,5 pp mai mic decât cel al Spaniei). Din declaraţia Consiliului rezultă că ESM va fi folosit şi pentru recapitalizarea băncilor, după ce un mecanism de supraveghere va fi pus în funcţiune.

Însă, până la acel moment, băncile spaniole precum Bankia vor primi bani direct de la EFSF, faţă de înţelegerea anterioară în care Spania se împrumuta de 100 de miliarde de euro de la acest fond şi intra, practic, în rândul ţărilor aflate sub program de finanţare. Contribuabilii din toate ţările din zona euro, afară de Grecia, Irlanda şi Portugalia, care nu mai au cotă de garanţie la EFSF, vor fi cei care salvează de la faliment sistemul bancar spaniol, care are mari probleme din cauza investiţiilor proaste făcute în sectorul imobiliar pe timpul boom-ului. Mai mult, textul semnat de liderii europeni arată că şi Irlanda, ţară care a fost îngenuncheată de sistemul bancar, va scăpa de răspunderea finanţării băncilor, care va reveni întregii zone euro. Sistemul bancar irlandez s-a prăbuşit şi a fost salvat de către stat tot după o uriaşă bulă imobiliară.

Al doilea punct la care Germania a pierdut aseară este cel în care ţărilor de tipul Spaniei şi Italiei li se va permite să se împrumute de la EFSF sau ESM fără ca funcţionarii UE şi cei ai FMI să le calce pragul şi să le scrie un program de austeritate şi/sau reformă. Practic, dacă ţările în cauză respectă ţintele de deficit bugetar asumate sau impuse de Pactul de stabilitate şi creştere, atunci se pot împrumuta ieftin cu garanţia Germaniei. Trebuie doar să semneze un memorandum de înţelegere.

Sufocate de randamentele mari cerute de investitori pentru a le împrumuta, Spania şi Italia ar găsi în aceste fonduri o sursă de finanţare pentru deficitele şi datoriile mari pe care trebuie să le ruleze. Până acum, în Europa, anunţarea unor proiecte de mare anvergură şi putere a fost folosită mai degrabă ca un semnal pentru pieţe că statele sunt hotărâte să intervină dacă lucrurile degenerează. E de presupus că Spania şi Italia nu îşi doresc să ia finanţare de la EFSF sau ESM pentru că, chiar şi în situaţia în care aceasta se dă fără condiţii ferme, este tot echivalentul unui bailout, şi resursele sunt limitate în acest moment. Capacitatea ESM, care va absorbi EFSF, nu va depăşi 500 de miliarde de euro. După ce aceste sume se vor termina, băncile aflate într-o situaţie foarte proastă vor fi şi ele clienţii acestui fond, atunci ţările PIIGS se vor întoarce la Germania să ceară majorarea sumelor disponibile.

Încă un lucru hotărât la summit este renunţarea la dreptul de senioritate al ESM – practic, după ce ESM ar fi absorbit EFSF, sumele împrumutate deja ţărilor din Europa, şi sumele împrumutate de acum înainte ar fi avut un grad înalt de protecţie la faliment, similar cu cel al FMI. Adică, statele care şi-ar fi restructurat datoria ar fi putut să nu plătească creditorii privaţi, însă ar fi fost obligate să plătească sumele datorate ESM. Băncile au apreciat în special această măsură.

Pieţele financiare au primit bine vestea. Euro s-a apreciat puternic, dobânzile la obligaţiunile spaniole şi italiene au căzut, bursele au crescut. Însă am mai văzut această reacţie şi cu ocazia altor summit-uri când exuberanţa iniţială a fost rapid ştearsă de detaliile înţelegerii şi de apariţia altor găuri în sistemul euro.

Tot aseară Germania a pierdut şi semifinala a doua de la Euro 2012 cu 1-2 în faţa Italiei.