Germania: Acordul pentru Cipru este echitabil şi poate stabiliza situaţia ţării

Economica.net
25 03. 2013
cipru_21348400

„Rezultatul negocierilor este echitabil pentru toate părţile implicate. Cu soluţia găsită, Cipru are o şansă bună să restabilească încrederea pierdută. Este cea mai bună cale, chiar dacă nu este cea mai uşoară”, a declarat ministrul la o prezentare a planului organizată pentru presa germană.

Parlamentul va analiza planul, conform legislaţiei germane, urmând ca acesta să primească aprobare pentru utilizarea de fonduri de la Mecanismul European de Stabilitate, în cadrul căruia Germania este cel mai mare contributor.

Miniştrii de Finanţe din zona euro au aprobat în noaptea de duminică spre luni un acord de ajutor financiar convenit între Cipru şi Troica formată din FMI, BCE şi UE. Planul prevede deblocarea de împrumuturi în valoare de 10 miliarde de euro pentru Cipru, în schimbul restructurării sectorului bancar.

A doua mare bancă a ţării, Cyprus Popular Bank (Laiki), va fi închisă, urmând ca depozitele în limita a 100.000 de euro să fie preluate de cea mai mare bancă locală, Bank of Cyprus, care va trece, de asemenea, printr-un proces de restructurare.

Sumele de peste 100.000 de euro din depozitele Cyprus Popular Bank vor fi incluse într-o bancă cu active toxice, unde vor înregistra pierderi foarte mari. Sumele de peste 100.000 de euro din depozitele de la Bank of Cyprus vor fi taxate cu până la 40%, urmând ca nivelul final să fie stabilit de experţi ai Comisiei Europene şi FMI după o serie de calcule.

Criza bancară din Cipru s-a agravat puternic săptămâna trecută, după ce Parlamentul de la Nicosia a respins taxarea tuturor depozitelor bancare, inclusiv cele maimici de 100.000 de euro, cerută de ţările din zona euro în schimbul ajutorului extern.

Analiştii se aşteaptă ca lovitura primită de sectorul bancar să conducă la contracţia puternică a economiei Ciprului. PIB ar urma să scadă cu 10% în acest an şi cu 8% anul următor, estimează firma de consultanţă pentru fonduri de hedging Exotix.