Germania: Alegeri în trei landuri, un test electoral ce ar putea marca ascensiunea populiştilor pe fondul crizei refugiaţilor

Economica.net
13 03. 2016
merkel_70035000

Primele estimări ale rezultatelor sunt aşteptate imediat după închiderea secţiilor de vot, la ora 17.00 GMT.

Pentru a evita un scor dezamăgitor pentru Uniunea Creştin-Democrată (CDU), cancelarul s-a implicat intens în campanie, participând la numeroase adunări, mai ales în Baden-Württemberg, fief conservator aflat în pericol, şi în Renania-Palatinat, unde CDU se află cot la cot cu social-democraţii (SPD).

Sâmbătă, Merkel a dedicat cea mai mare parte a ultimei sale intervenţii publice crizei refugiaţilor, care a bulversat scena politică, periclitându-i cancelarului poziţia de lider incontestabil, pentru prima oară în 10 ani de când se află la putere.

Ea a insistat asupra ‘datoriei’ pe care o au refugiaţii de a se integra, subliniind că soluţiile europene promise vor reduce numărul migranţilor care se îndreaptă spre vestul Europei.

Germania se află în fierbere după ce şi-a deschis porţile în 2015 pentru mai mult de 1 milion de solicitanţi de azil, după o primă fază în care aceştia au fost întâmpinaţi cu căldură, urmând incendierea unor centre de primire şi scandalizarea populaţiei de agresiunile sexuale de la Koln.

În aceste condiţii, tot mai mulţi germani par să se îndrepte spre dreapta populistă, care cere în principal închiderea frontierelor şi speră la scor istoric duminică.

Alternativa pentru Germania (AfD), înfiinţată cu doar trei ani în urmă împotriva euro, este prognozată ca marea câştigătoare a scrutinelor de duminică, fiind creditată cu scoruri între 9% şi 19%, în funcţie de land.

În urma votului de duminică, AfD, care este reprezentată deja în Parlamentul European, ar putea avea deputaţi în jumătate din cele 16 parlamente regionale.

În Saxonia-Anhalt, cu 19% în sondaje, AfD îşi dispută locul de a doua forţă politică cu Die Linke, stânga radicală, şi aceasta într-un land estic care găzduieşte doar puţini refugiaţi.

În Baden-Württemberg, regiune prosperă, cu cel mai scăzut şomaj, 4%, CDU ar putea pierde până la 10 puncte faţă de scrutinul precedent, riscând să fie detronat de Verzi. Populiştii sunt creditaţi cu 11%.

În landul vecin Renania-Palatinat, candidatele creştin-democrată şi social-democrată se află cot la cot, iar AfD mizează pe la 9% din voturi.

În aceste condiţii, rezultatele scrutinelor de duminică ar putea complica sarcina partidelor tradiţionale CDU şi SPD, care domină viaţa politică postbelică şi resping orice cooperare cu AfD, de a forma coaliţii regionale.

Cu toate acestea, unii analişti afirmă că, oricât de contestată, Angela Merkel rămâne fără un rival capabil să o învingă, popularitatea cancelarului înregistrând de altfel o revenire în ultimele săptămâni.