Germania: Angela Merkel doreşte să poată forma un guvern „foarte rapid”

Cancelarul german Angela Merkel s-a exprimat sâmbătă pentru formarea 'foarte rapidă' a unui guvern, deoarece Europa are nevoie de o Germanie puternică şi s-a declarat deschisă unui compromis cu social-democraţii, relatează AFP.
Economica.net - S, 25 nov. 2017, 14:35
Germania: Angela Merkel doreşte să poată forma un guvern

‘Europa are nevoie de o Germanie puternică (…) de aceea ar fi de dorit formarea foarte rapidă a unui guvern, nu doar a unui guvern care gestionează problemele curente’, a subliniat cancelarul german într-un discurs susţinut în faţa reprezentanţilor regionali ai partidului său, Uniunea Creştin-Democrată (CDU), la Kühlungsborn (nord-est).

La două luni după alegerile legislative, Angela Merkel nu a reuşit să formeze o alianţă între blocul său conservator, liberali şi verzi, care să guverneze Germania în următorii patru ani.

Uniunea Europeană este îngrijorată de un eventual blocaj în viaţa politică germană într-un moment în care este deja angrenată în negocierile cu privire la Brexit, în special.

Guvernul Angelei Merkel se limitează în prezent la gestionarea afacerilor curente, în timp ce preşedintele federal, Frank-Walter Steinmeier, care are mână liberă să acţioneze în virtutea Constituţiei, caută un compromis între părţi pentru a evita noi alegeri.

Social-democraţii din SPD, care până acum au refuzat în mod categoric să creeze o nouă „coaliţie mare” condusă de Merkel şi au preferat să treacă în opoziţie, şi-au revizuit parţial poziţia.

Discuţiile cu SPD trebuie să se desfăşoare ‘pe baza respectului reciproc’, a insistat Angela Merkel, care a guvernat deja de două ori cu acest partid, din 2005 până în 2009 şi din 2013 până în 2017.

„Desigur, compromisul este, de asemenea, un element”, a adăugat ea.

Frank-Walter Steinmeier, provenit din SPD, urmează să se întâlnească joi cu Angela Merkel şi cu liderul CSU – aliatul bavarez al CDU – Horst Seehofer, precum şi cu şeful SPD, fostul preşedinte al Parlamentului European, Martin Schulz.

Şefa guvernului german şi-a exprimat încă o dată opoziţia faţă de organizarea unor noi alegeri parlamentare:’A spune: „Votaţi din nou!”, mi se pare complet greşit. Am primit deja un mandat de la alegători’, a spus ea.

Te-ar mai putea interesa și
Cât costă farfuriile, paharele și tacâmurile dintr-un restaurant. Sumele sunt uimitoare, iar România e în topul investițiilor din hoteluri
Cât costă farfuriile, paharele și tacâmurile dintr-un restaurant. Sumele sunt uimitoare, iar România e în topul investițiilor ...
V-ați întrebat vreodată cât costă farfuriile, paharele și tacâmurile dintr-un restaurant? Sumele vă depășesc, cel mai probabil, așteptările, chiar și atunci când este vorba despre......
Un nou concept imobiliar prinde contur în București. Proiectele sunt primele de acest gen din România
Un nou concept imobiliar prinde contur în București. Proiectele sunt primele de acest gen din România
Piața imobiliară din București se va îmbogăți cu un nou concept. Este vorba de food hall, un concept care în Europa ...
Un nou lanț de magazine cu prețuri mici a venit în România. E al unui gigant german
Un nou lanț de magazine cu prețuri mici a venit în România. E al unui gigant german
Grupul REWE, care a intrat în România în 2001 cu lanțul de supermarketuri tip discount Penny, se va extinde pe plan local ...
SUA sau China? Cine câștigă din războiul tarifelor impuse de Donald Trump. Supriza s-ar putea să fie mare
SUA sau China? Cine câștigă din războiul tarifelor impuse de Donald Trump. Supriza s-ar putea să fie mare
SUA sau China? Cine câștigă din războiul tarifelor impuse de Donald Trump? În mod normal ar trebui ca răspunsul să ...