Germania aniversează 25 de ani de la manifestaţia care a dus la căderea Zidului Berlinului
Sursa foto: Wikimedia, Hebrew Language Wikipedia
În dimineaţa zilei de 9 octombrie 1989, la Leipzig, puterea comunistă din fosta Republică Democrată Germană (RDG) credea că prevăzuse tot; armata era mobilizată, cu blindate şi tunuri cu apă, spitalele stocaseră sânge, iar presa occidentală era blocată în Berlinul de Vest. Poliţia politică STASI se aştepta atunci la o manifestaţie cu circa 30.000 de participanţi. Dar ordinele preşedintelui Erich Honecker erau clare: şi această manifestaţie trebuia reprimată la fel cum fusese cea din săptămâna anterioară, la care au luat parte 10.000 de protestatari, scrie Agerpres.
Însă după tradiţionalul serviciu religios cu rugăciuni pentru pace de la biserica Sfântul Nicolae, numărul celor adunaţi la periferia Leipzig-ului a ajuns la 60.000 sau poate 70.000. Purtând lumânări aprinse, ei scandau lozinci precum ‘Fără violenţă’ ori ‘Noi suntem poporul’, deşi fiecare manifestant era conştient de riscurile la care se expune, nu doar de pericolul arestării, ci şi de cel al unor posibile problemele la serviciu sau de exmatricularea de la facultate, în cazul studenţilor. Pericolele erau cu atât mai previzibile cu cât în luna iulie Erich Honeker felicitase călduros China pentru reprimarea manifestaţiilor din Piaţa Tienanmen.
Şocate de amploarea manifestaţiei, autorităţile nu au reacţionat, iar Armata Roşie a rămas în cazărmi. ‘Se aşteptau la orice, mai puţin la lumânări şi rugăciuni’, explică lipsa de reacţie Christian Fuhrer, emblematicul pastor de la biserica Sfântul Nicolae, decedat anul acesta în luna iunie.
Pe data de 27 iunie 1989, ministrul ungar de externe Gyula Horn şi omologul său austriac Alois Mock au tăiat împreună o secţiune din gardul cu sârmă ghimpată de la graniţa dintre ţările lor, marcând astfel simbolic spargerea Cortinei de Fier care separase până atunci Europa în două blocuri politico-militare.
Ulterior au apărut în RDG manifestaţii de amploare redusă ce s-au tot multiplicat până în luna octombrie. În aceste condiţii, ideea deschiderii Zidului începuse să fie luată în calcul şi de liderii Partidului Comunist est-german (SED), care estimau că ar fi mai bine să piardă trei sau patru milioane de cetăţeni reticenţi la binefacerile comunismului, decât să continue o dispută fără sfârşit, explică Rainer Eppelmann, un alt pastor est-german, astăzi responsabil al unei fundaţii dedicate cercetării dictaturii comuniste.
Însă evenimentele s-au precipitat, şi pe 18 octombrie Honecker a fost nevoit să demisioneze. Pe 9 noiembrie Gunter Schabowski, purtător de cuvânt al SED, a anunţat că cetăţenii est-germani au primit dreptul de a călători în străinătate. ‘9 octombrie (…) a fost începutul sfârşitului’, punctează Rainer Eppelmann, mărturisind că atunci est-germanii încă nu se gândeau la reunificarea ce avea să fie oficializată un an mai târziu.
Actualul preşedinte al Germaniei reunificate, Joachim Gauck, care la acea vreme era un pastor apărător al drepturilor omului în celălalt capăt al RDG, la Rostock, a ales acum să aniverseze căderea Zidului Berlinului pe 9 octombrie la Leipzig, nu pe 9 noiembrie în capitală. El i-a invitat la ceremoniile comemorative de joi pe omologii săi polonez, ungar, ceh şi slovac.
Primul moment solemn va fi la sala de concerte Gewandhaus, unde dirijorul Kurt Masur a încercat să-şi folosească celebritatea internaţională pentru a deveni mediator. Apoi un serviciu religios asemeni celui de pe 9 octombrie 1989 va fi oficiat la biserica Sfântul Nicolae, iar odată cu căderea serii, zeci de mii de oameni având cu ei lumânări aprinse vor reface traseul manifestaţiei care a grăbit istoria secolului XX.