Germania ar putea avea un milion de automobile electrice până în 2022

Economica.net
19 09. 2018
ev_charging_xl_721_420_80_s_c1_87426800

Obiectivul iniţial al Guvernului de la Berlin era ca, până în 2020, să existe un milion de automobile electrice în Germania dar interesul scăzut al cumpărătorilor a forţat autorităţile să abandoneze această ţintă.

Miercuri, un comitet guvernamental de consultanţă a anunţat că recentele subvenţii acordate cumpărătorilor au impulsionat vânzările astfel încât este posibil ca până în 2022 un milion de automobile electrice hibride sau echipate cu baterii să ruleze pe drumurile din Germania.

Datele oficiale arată că luna trecută s-au vândut 460.000 automobile electrice şi hibride în Germania şi aproximativ 13.500 staţii de încărcare.

Producătorii auto germani, afectaţi de scandalul emisiilor (Dieselgate), oferă acum 33 de modele electrice şi hibride, analiştii estimând triplarea acestei cifre în următorii ani.

Tot miercuri, cancelarul Angela Merkel a afirmat că Germania ar trebui să colaboreze cu alte ţări europene pentru a dezvolta producţia de baterii pentru vehiculele electrice.

„Cred că ar trebui, datorită capacităţilor noastre strategice, să lucrăm cu alte ţări europene pentru a produce propriile noastre baterii pentru vehiculele electrice”, a afirmat oficialul german la o conferinţă de presă care a avut loc la Berlin.

Cel mai mare producător de baterii pentru vehicule electrice din China – CATL – va construi prima sa fabrică europeană în Germania, pentru a furniza baterii litiu-ion grupului auto german BMW. În iunie, CATL a anunţat că a încheiat un contract important cu BMW şi analizează potenţialele locaţii pentru facilitatea de producere a bateriilor din Europa, iar oficialii din landul Turingia au încurajat compania chineză să folosească o unitate din Erfurt, în estul ţării.

Markus Duesmann, şeful departamentului de achiziţii de la BMW, a declarat că grupul german vrea să preia în următorii ani baterii în valoare de patru miliarde de euro de la CATL. Oficialii chinezi au dat asigurări că fabrica din Erfurt este doar primul lor pas în Europa şi sunt luate în considerare şi alte locaţii.

La fabrica CATL vor fi create aproximativ 600 de locuri de muncă, iar până în 2022 producţia va ajunge la 14 gigavaţi pe oră.

CATL este deja furnizor al producătorilor auto chinezi SAIC Motor Corp şi Geely şi are acorduri cu firmele auto internaţionale.

În prezent, majoritatea bateriilor pentru vehiculele electrice se produce în Asia, piaţa fiind dominată de firmele nipone Panasonic şi NEC, grupurile sud-coreene LG şi Samsung, de companiile chineze BYD şi CATL, şi de Tesla în SUA.