Germania ar putea plafona preţurile la electricitate prin taxarea profiturilor excesive

19 10. 2022
frankfurt 6456432465

Pentru a ajuta la finanţarea plafonului şi a plăti pentru stabilizarea reţelelor de transport al electricităţii, autorităţile de la Berlin au în vedere taxarea profiturilor anumitor companii de electricitate, se precizează în documentul consultat, scrie Agerpres.

În plus, schema va fi finanţată prin pachetul de sprijin în valoare de 200 de miliarde de euro anunţat luna trecut de Guvernul condus de cancelarul Olaf Scholz, pentru a ajuta gospodăriile şi companiile să facă faţă creşterii preţurilor la energie în cea mai mare economie a Europei.

Documentul consultat de Reuters nu prevede cât de multe fonduri vor fi trase din pachetul de 200 de miliarde de euro şi nici ce procent din fondurile generate din taxarea profiturilor excesive va fi folosit pentru finanţarea plafonului.

Plafonul ar urma să fie bazat pe consumul anterior de electricitate pe parcursul unui an. Designul schemei ar urma să fie similar cu plafonul de preţ la gaze naturale, anunţat la începutul acestei luni de Guvernul de la Berlin. Însă, spre deosebire de planurile Guvernului german pentru a veni în sprijinul consumatorilor de gaze, proiectul privind preţurile la electricitate nu include şi acordarea în acest an a unei plăţi unice echivalentă cu factura la electricitate pe o lună.

În conformitate cu planul Berlinului, Guvernul german ar putea colecta 90% din profiturile generate de companiile de electricitate peste costurile de producţie, arată documentul menţionat. Pentru preţurile spot, taxa ar urma să se aplice retroactiv, din luna martie, iar pentru preţurile viitoare, din decembrie.

Documentul elaborat de Ministerul german al Economiei, şi care urmează să fie prezentat Cabinetului în data de 18 noiembrie, prevede că producţia de electricitate din huilă, gaze naturale şi biogaz, nu va fi inclusă în această măsură, din cauza costurilor mari de producţie.

Italia şi Marea Britanie au implementat taxe similare, în timp ce Spania a introdus o taxă temporară.

Luna trecută, Comisia Europeană a stabilit un cadru de referinţă pentru taxele aplicate profiturilor excesive ale firmelor din energie, dar la insistenţa Germaniei, Executivul comunitar a lăsat o marjă largă de manevră pentru ca statele membre să îşi elaboreze propriile lor măsuri.