Germania: Bavaria ameninţă că va aduce guvernul federal în faţa Curţii Constituţionale dacă nu stopează valul de migranţi
‘Am convenit că, dacă guvernul federal nu adoptă măsuri efective în curând pentru a limita fluxul continuu de solicitanţi de azil, Bavaria îşi rezervă dreptul de a înainta o plângere la Curtea Constituţională’, a declarat ministrul de interne bavarez, Joachim Herrmann, într-o conferinţă de presă după şedinţa executivului regional de la Munchen, continuând războiul declaraţiilor cu Berlinul.
La rândul său, prim-ministrul Bavariei, Horst Seehofer, i-a cerut cancelarului Angela Merkel să-i returneze pe migranţi în Grecia, ţara de intrare în Uniunea Europeană, şi să înfiinţeze centre de detenţie şi repatriere la frontiera germană.
În caz contrar, Bavaria va aduce cazul în faţa Curţii Constituţionale Federale, pentru încălcarea drepturilor celor 16 landuri, a indicat Seehofer, care prezidează Uniunea Creştin-Socială, aliatul bavarez al Uniunii Creştin-Democrate a cancelarului Merkel.
Seehofer a anunţat un program masiv de cheltuieli pentru găzduirea şi integrarea migranţilor sosiţi deja în Germania, aproape un miliard de euro fiind destinat pentru locuinţe sociale şi înfiinţarea a 3.700 de posturi în poliţie şi serviciile sociale.
Cancelarul Merkel a desfăşurat în această săptămână o adevărată ofensivă de relaţii publice pentru a-şi apăra deciziile, adresându-se Parlamentului European, acordând un interviu de o oră la televiziune şi dându-le explicaţii liderilor regionali îngrijoraţi din CDU. ‘Problema este că nu poţi închide graniţele. În acest caz, ai avea nevoie de un gard de 3.000 de kilometri şi am văzut în Ungaria ce se întâmplă când construieşti un gard. Oamenii găsesc alte căi’, a afirmat ea, la postul ARD.
Un sondaj al televiziunii ZDF a arătat că 51% dintre germani cred că ţara lor nu poate găzdui şi integra migranţi, după ce, în urmă cu doar două săptămâni, 40% aveau această opinie.
Nici în guvernul de Berlin politica privindu-i pe imigranţi nu pare a întruni unanimitate. Vicecancelarul Sigmar Gabriel şi ministrul de externe Frank-Walter Steinmeier, membri ai SPD, partenerul la guvernare al conservatorilor în cadrul ‘marii coaliţii’, atrag şi ei atenţia asupra riscului unei imigraţii necontrolate, subliniind că Germania ‘nu poate prelua şi integra peste un milion de persoane în fiecare an’, cifră estimată pentru 2015.
‘În pofida ajutorului fără precedent acordat (migranţilor) de către germani, trebuie să facem tot posibilul pentru ca cifrele imigraţiei în Germania să scadă din nou’, scriu cei doi social-democraţi, într-un articol de opinie ce va apărea sâmbătă în săptămânalul Der Spiegel.
‘Politica noastră nu va putea funcţiona pe termen lung decât dacă nu vom cere prea mult de la oamenii acestei ţări’, conchid miniştrii Gabriel şi Steinmeier.