Germania: cea mai puternică creştere a comenzilor în industrie din ultimii doi ani şi jumătate

Comenzile noi în industrie în Germania au înregistrat o creştere peste aşteptări în luna decembrie, ceea ce sugerează că uzinele vor sprijini creşterea celei mai mari economii europene în lunile următoare, informează Reuters.
Economica.net - lun, 06 feb. 2017, 10:05
Germania: cea mai puternică creştere a comenzilor în industrie din ultimii doi ani şi jumătate

Potrivit datelor comunicate luni de Ministerul german al Economiei, în luna decembrie 2016 comenzile noi în industrie au crescut cu 5,2% comparativ cu luna precedentă, cea mai puternică creştere lunară înregistrată după luna iulie 2014 şi peste estimările analiştilor intervievaţi de Reuters, care mizau pe o creştere de 0,5%. Cifrele detaliate arată o creştere a comenzilor interne cu 6,7% în decembrie, în timp ce comenzile venite din străinătate au crescut cu 3,9%, graţie în special unei creşteri de 10% a comenzilor venite de la ţările din zona euro.

Datele pentru luna noiembrie 2016 au fost revizuite în jos, până la o scădere de 3,6% faţă de o scădere de 2,5% cât s-a anunţat iniţial, însă pe ansamblul trimestrului patru 2016 comenzile noi în industrie în Germania au crescut cu 4,3% comparativ cu trimestrul precedent.

‘Aceste date semnalează o continuare a creşterii în sectorul industrial în cursul iernii’, a apreciat Ministerul german al Economiei.

Economistul ING, Carsten Brzeski a sugerat că aceste date trebuie analizate cu atenţie, deoarece este vorba de un indicator volatil, dar a apreciat că relansarea economiei Germaniei va continua şi în 2017 în pofida incertitudinilor politice.

‘În contextul Brexit şi Trump, datele de astăzi sugerează că industria germană ar putea lua avânt în primul trimestru din 2017’, a spus Carsten Brzeski.

Consumul privat solid, creşterea cheltuielilor publice cu refugiaţii şi investiţiile în construcţii au ajutat economia germană să înregistreze un avans de 1,9% în 2016, cel mai puternic ritm de creştere din ultimii cinci ani. Pentru acest an însă guvernul de la Berlin se aşteaptă la o uşoară încetinire până la 1,4% din cauza unor exporturi mai slabe.

Te-ar mai putea interesa și
Klaus Iohannis nu a desemnat premierul. Negocierile continuă și astăzi. Președintele speră că după numirea președinților celor două camere se va putea face și guvernul
Klaus Iohannis nu a desemnat premierul. Negocierile continuă și astăzi. Președintele speră că după numirea președinților ...
Preşedintele Klaus Iohannis a făcut declarații după consultările pe care le-a avut la Palatul Cotroceni cu partidele parlamentare. După consultările de astăzi de la Cotroceni, el speră că......
ANPIS: Aproape 1,2 miliarde lei, valoarea alocaţiilor de stat pentru copii plătite în noiembrie 2024
ANPIS: Aproape 1,2 miliarde lei, valoarea alocaţiilor de stat pentru copii plătite în noiembrie 2024
Valoarea alocaţiilor de stat pentru copii achitate în luna noiembrie 2024 a fost de 1,2 miliarde de lei, iar suma medie ...
Preşedintele Vladimir Putin promite mai multe ”distrugeri” în Ucraina după atacul din Rusia de sâmbătă
Preşedintele Vladimir Putin promite mai multe ”distrugeri” în Ucraina după atacul din Rusia de sâmbătă
Preşedintele rus Vladimir Putin a promis duminică şi mai multă "distrugeri" în Ucraina după un atac cu drone în ajun, ...
Inteligența artificială și locurile de muncă. Românii, printre cei mai îngrijorați europeni de pierderea joburilor
Inteligența artificială și locurile de muncă. Românii, printre cei mai îngrijorați europeni de pierderea joburilor
Românii se află printre europenii care se tem cel mai mult că inteligența artificială va duce la pierderea multor locuri ...