Germania: Cel mai puternic declin al numărului de şomeri, din ultimele şase luni
Potrivit cifrelor ajustate în funcţie de variaţiile sezoniere, publicate joi de Agenţia Federală pentru Muncă, luna aceasta numărul persoanelor fără un loc de muncă a scăzut cu 22.000, până la 2,887 milioane. Economiştii intervievaţi de Bloomberg News se aşteptau la o creştere cu 4.000 a numărului de şomeri, scrie Agerpres.
Rata ajustată a şomajului a rămas neschimbată la 6,7%, cel mai scăzut nivel din ultimele două decenii. În Germania de Est numărul şomerilor a scăzut cu 4.000 în timp ce în Vest cu 18.000 persoane.
‘Situaţia economiei este încă bună iar piaţa forţei de muncă este relativ solidă, în pofida datelor slabe din ultimele săptămâni. Datele culese de la companii în aceste luni arată că trimestrul trei nu a fost probabil aşa de dificil’, a explicat analistul Carsten Klude, de la M.M. Warburg & Co. în Hamburg.
Chiar dacă Executivul german a înrăutăţit prognoza de creştere pentru 2014 şi 2015, citând ‘crizele geopolitice’ şi încetinirea economiei globale, a estimat că cererea pe plan intern rămâne ‘intactă’.
Lufthansa AG a anunţat că va angaja 1.200 de persoane pentru a extinde zborurile pe distanţe lungi. Alte companii, cum ar fi Bosch Rexroth AG, au redus perioada de lucru pentru a face faţă scăderii comenzilor.
‘Actualele incertitudini pe plan economic nu se reflectă pe piaţa forţei de muncă. Redresarea din timpul toamnei pe piaţa muncii a dus la un declin semnificativ al ratei şomajului’, a apreciat preşedintele Agenţiei Federale pentru Muncă, Frank-Jürgen Weise.
În ultimele luni, au apărut numeroase semnale de alarmă pentru economia germană, motorul economiei europene, care în al doilea trimestru a înregistrat o scădere a PIB de 0,2%, după o creştere de 0,7%, în primele trei luni.