Germania cere Audi actualizarea softului la motoarele diesel V6, după descoperirea unor „dispozitive ilicite”

Economica.net
21 01. 2018
audi_a4_56787654_54100200

Sunt vizate modelele A4, A5, A6, A7, A8, Q5, SQ5 şi Q7 care trebuie să îndeplinească standardele Euro 6 privind emisiile, a anunţat duminică un purtător de cuvânt al Ministerului Transporturilor de la Berlin citat de Agerpres.

Rechemarea afectează 77.600 de vehicule în Germania şi pe plan global aproximativ 127.000 de unităţi.

Audi, cea mai profitabilă divizie a grupului Volkswagen AG, analizează de câteva neregularităţile de la maşinile sale echipate cu motoare diesel şi lucrează cu autorităţile pentru gestionarea problemelor, a anunţat grupul auto.

Ca rezultat, KBA a cerut actualizarea softului la modelele Audi echipate cu motoare V6 TDI.

În ultima perioadă Audi trece printr-o perioadă dificilă ca urmare acţiunilor de rechemare la service, combinate cu investigaţiile procurorilor şi criticile sindicatelor şi managerilor cu privire la scandalul emisiilor poluante ale motoarelor diesel şi strategia companiei după acest scandal.