Germania cere companiilor listate o prezenţă de minim 30% a femeilor în consiliile de supraveghere
Cele mai mari două partide din Germania, blocul conservator al cancelarului Angela Merkel şi social democraţii, au convenit asupra adoptării cotei în cadrul discuţiilor pentru formarea unei coaliţii ample care să susţină guvernul, a declarat Manuela Schwesig, principalul negociator al Partidului Social Democrat în grupul de lucru pentru familii, femei şi oportunităţi egale.
„Femeile câştigă încă mai puţin decât bărbaţii şi descoperă în continuare că abia au oportunităţi de a ocupa poziţii de conducere, chiar dacă sunt bine calificate. Din această cauză am convenit asupra unor legi pentru plata egală pentru muncă egală şi pentru promovarea femeilor în posturi de conducere”, a spus Schwesig într-un interviu acordat postului ARD.
Schwesig ocupă funcţia de ministru al Muncii în landul Mecklenburg-Pomerania Inferioară.
Spre deosebire de Statele Unite, companiile din Germania au o structură cu două trepte, cu un consiliu de administraţie format în jurul directorului general, însoţit de un consiliu de supraveghere similar consiliului director al companiilor americane.
Legislaţia pregătită de politicienii germani nu va afecta într-o primă fază consiliile de administraţie. Reguli pentru acestea şi pentru managementul inferior din companii vor fi stabilite în viitor, a afirmat Schwesig.
Grupul de lucru pentru femei şi oportunităţi egale a convenit şi introducerea unor ajutoare suplimentare din partea statului pentru părinţii care aleg să lucreze part-time după naşterea unui copil sau pentru a-şi îngriji rude.
Uniunea Creştin Democrată a cancelarului Merkel negociază cu social democraţii formarea guvernului, după ce a câştigat alegerile din septembrie fără să obţină însă suficiente mandate în Palament pentru a forma executivul.