Germania: Cererea Greciei privind despăgubirile de război ar trebui examinate de CIJ. Polonia nu are argumente valide

Bundestag-ul german (camera legislativă inferioară) a emis un raport prin care pune sub semnul întrebării decizia guvernului federal de a respinge cererea Greciei privind acordarea de despăgubiri pentru ocupaţia nazistă din timpul celui de-al Doilea Război Mondial.
Economica.net - mie, 10 iul. 2019, 13:43
Germania: Cererea Greciei privind despăgubirile de război ar trebui examinate de CIJ. Polonia nu are argumente valide

„Poziţia guvernului federal este acceptabilă în conformitate cu dreptul internaţional, dar nu este în niciun caz obligatorie”, afirmă raportul, comandat de partidul Die Linke (stânga radicală) şi consultat miercuri de agenţia dpa.

Grecia cere despăgubiri pentru pagubele de război şi crimele comise în timpul ocupaţiei naziste asupra ţării în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial.

Atena a calculat că Germania îi datorează 332 miliarde de euro, precum şi plata unui ‘împrumut’ forţat al naziştilor de la Banca Greciei.

Fostul premier grec Alexis Tsipras a înaintat în iunie o cerere oficială privind iniţierea de negocieri, dar guvernul german a replicat că subiectul a fost „închis din puncte de vedere juridic şi politic”.

Germania consideră subiectul închis odată cu semnarea în 1990 a Tratatului reglementărilor finale cu privire la Germania, care a pus bazele juridice internaţionale pentru reunificarea ţării.

Raportul Bundestag-ului afirmă însă că problema ar trebui să fie examinată de Curtea Internaţională de Justiţie (CIJ).

Raportul face referire şi la o cerere a Poloniei privind acordarea de despăgubiri, autorii germani afirmând că ‘nu au putut identifica argumente juridice valide’ în ea, întrucât Polonia a refuzat în mod expres ocazia de a solicita despăgubiri în 1953 şi 1970.

În replică, deputatul polonez Arkadiusz Mularczyk, care conduce o comisie însărcinată cu elaborarea unui raport în legătură cu reparaţiile de război, a afirmat că raportul Bundestag-ului contravine dreptului internaţional şi constituie un efort de a submina solidaritatea dintre Polonia şi Grecia.

Poziţia prezentată în expertiză „nu este conformă nici cu dreptul internaţional, nici cu faptele”, a declarat Mularczyk, subliniind că „nu există niciun document” care să arate că Polonia ar fi renunţat vreodată la dreptul de a cere despăgubiri pentru ocupaţia germană din cel de-al Doilea Război Mondial.

Te-ar mai putea interesa și
Sucursala românească a companiei ucrainene de turism Join UP! are un nou șef. Iulian Beiu a fost numit în funcția de Managing Director
Sucursala românească a companiei ucrainene de turism Join UP! are un nou șef. Iulian Beiu a fost numit în funcția de ...
Compania de turism Join UP! a anunțat astăzi că Iulian Beiu a fost numit în funcșia de Managing Director al sucursalei sale din România. Misiunea lui va fi să implementeze viziunea de......
SUA acordă Poloniei o garanție de 4 miliarde de dolari pentru finanțarea apărării
SUA acordă Poloniei o garanție de 4 miliarde de dolari pentru finanțarea apărării
Statele Unite au acordat Poloniei o garanţie de patru miliarde de dolari pentru un credit de finanţare a apărării, a ...
Adiss, producător român de echipamente pentru epurarea apei, cere intrarea în concordat preventiv pe fondul suspendării și amânării licitațiilor din programele naționale de finanțare
Adiss, producător român de echipamente pentru epurarea apei, cere intrarea în concordat preventiv pe fondul suspendării ...
Adiss SA, companie românească de inginerie înființată în 1993 în judetul Maramureș și specializata în domeniul ...
Piraeus Bank a acordat două finanțări de 106 milioane de euro, pentru construirea a două centrale fotovoltaice în județul Dolj
Piraeus Bank a acordat două finanțări de 106 milioane de euro, pentru construirea a două centrale fotovoltaice în județul ...
Piraeus Bank S.A. (Grecia) și sucursala sa din Frankfurt au finanțat cu suma totală de 106 milioane de euro construirea ...