Germania: Conservatorii şi social-democraţii au ajuns la un acord asupra formării guvernului

Conservatorii şi social-democraţii germani au ajuns, miercuri dimineaţă, la un acord asupra formării unui guvern de coaliţie la Berlin, relatează agenţiile de presă internaţionale.
Economica.net - mie, 07 feb. 2018, 09:21
Germania: Conservatorii şi social-democraţii au ajuns la un acord asupra formării guvernului

Uniunea Creştin-Democrată (CDU), aliatul său bavarez Uniunea Creştin-Socială (CSU) şi Partidul Social-Democrat (SPD) au reuşit să ajungă la un compromis cu privire la distribuirea portofoliilor în noul executiv.

De asemenea, partidele implicate în negocieri au reuşit să depăşească şi divergenţele cu privire la reforma sistemului de sănătate şi la încadrarea contractelor de muncă pe perioadă determinată.

După o rundă de tratative de peste 20 de ore, se pare că social-democraţii germani – care au participat la o ‘mare coaliţie’ alături de blocul conservator şi în perioada 2013-2017 – vor păstra portofoliul muncii şi afacerilor sociale, deşi postul era dorit şi de CSU, conform unor surse apropiate negocierilor, citate de dpa.

SPD a dorit să păstreze în noul guvern poziţia de ministru de externe şi va deţine şi portofoliul finanţelor, care a fost deţinut până acum de CDU, partidul cancelarului Angela Merkel.

Te-ar mai putea interesa și
Compania de optică Lensa a atras doi noi investitori în acționariatul său, OH Holding Limited și ATM Ventures
Compania de optică Lensa a atras doi noi investitori în acționariatul său, OH Holding Limited și ATM Ventures
Lensa, liderul pieței de optică din România, marchează un moment-cheie în evoluția sa prin atragerea în acționariat a două grupuri cu reputație internațională: OH Holding Limited,......
Romgaz a început instalarea unei sonde noi la zăcământul de gaze naturale Caragele din județul Buzău
Romgaz a început instalarea unei sonde noi la zăcământul de gaze naturale Caragele din județul Buzău
Societatea Națională Romgaz a anunțat astăzi că în primele zile ale lunii iunie a început lucrările de foraj ale ...
Planul Comisiei Europene de interzicere a importurilor de petrol și gaze naturale din Rusia merge mai departe, în ciuda opoziției îndârjite a Slovaciei și Ungariei
Planul Comisiei Europene de interzicere a importurilor de petrol și gaze naturale din Rusia merge mai departe, în ciuda ...
Ungaria şi Slovacia s-au opus luni planului Uniunii Europene de a interzice importurile de gaze naturale din Rusia, dar ...
Producția de cărbune a României a scăzut cu 0,7% în primele patru luni ale anului. Importurile au fost mai mici cu 50,3% în această perioadă
Producția de cărbune a României a scăzut cu 0,7% în primele patru luni ale anului. Importurile au fost mai mici cu 50,3% ...
Producţia de cărbune a României s-a cifrat în primele patru luni din 2025 la 629.600 de tone echivalent petrol (tep), ...