Germania: Creşterea producţiei industriale indică redresarea economiei

Producţia industrială a Germaniei a crescut pentru a doua lună consecutiv, sporind speranţele în redresarea celei mai mari economii europene, transmit Reuters şi Bloomberg.
AGERPRES - lun, 08 apr. 2024, 12:03
Germania: Creşterea producţiei industriale indică redresarea economiei

Conform datelor Oficiului Federal de Statistică (Destatis) publicate luni, producţia industrială a crescut în februarie cu 2,1% faţă de luna precedentă, datorită evoluţiei foarte bune a sectorului construcţiilor, în timp ce analiştii se aşteptau la un avans de 0,3%, scrie Agerpres.

A doua lună consecutivă de creştere semnificativă confirmă startul mai bun al economiei în acest an, după declinul din 2023. „Dar încă ne aşteptăm la dificultăţi în 2024, în urma reducerii competitivităţii şi a cererii slabe”, a apreciat Franziska Palmas, economist la Capital Economics.

În februarie, sectorul construcţiilor a înregistrat o creştere de 7,9% faţă de luna precedentă, în timp ce în sectorul energiei producţia a scăzut cu 6,5%. De asemenea, sectorul auto a raportat un avans de 5,7% iar industria chimică de 4,6%.

În pofida expansiunii lunare, producţia industrială încă este sub nivelul de dinaintea pandemiei, o ilustrare a dificultăţilor cu care se confruntă economia germană, afectată de scăderea cererii externe, costurile ridicate de împrumut şi majorarea preţurilor la energie.

Alte date publicate vineri arată o uşoară creştere a comenzilor industriale, dar previziunile S&P Global indică o deteriorare a evoluţiei industriei în martie. Încrederea companiilor şi aşteptările oamenilor de afaceri s-au îmbunătăţit luna trecută, pe fondul aşteptărilor că BCE va începe probabil în iunie reducerea dobânzilor, iar condiţiile pe plan global se ameliorează.

Analiştii se aşteaptă la un declin al PIB-ului Germaniei de 0,1% în primul trimestru din 2024, după o scădere de 0,3% în ultimele trei luni din 2023.

După revizuirea datelor provizorii, Destat a informat că în ianuarie producţia industrială a crescut cu 1,3%, faţă de un avans de 1% anunţat iniţial.

De asemenea, producţia industrială a fost cu 0,5% mai redusă în perioada decembrie 2023 – februarie 2024 faţă de precedentele trei luni.

 

Te-ar mai putea interesa și
Bolojan: Viaţa departe de casă nu e uşoară; statul are obligaţia să fie atent şi deschis faţă de diaspora
Bolojan: Viaţa departe de casă nu e uşoară; statul are obligaţia să fie atent şi deschis faţă de diaspora
Preşedintele interimar, Ilie Bolojan, a transmis, duminică, un mesaj cu prilejul Zilei Românilor de Pretutindeni în care arată că statul român are obligaţia să fie "prezent, atent şi......
Ambasadorul Israelului în SUA, convocat la MAE israelian în urma unor declaraţii polemice într-un interviu
Ambasadorul Israelului în SUA, convocat la MAE israelian în urma unor declaraţii polemice într-un interviu
Ambasadorul Israelului în Statele Unite, Yechiel Leiter, a fost convocat de Ministerul de Externe israelian în urma afirmaţiilor ...
Germania: Şeful armatei ordonă creşterea rapidă a capabilităţilor de luptă (Reuters)
Germania: Şeful armatei ordonă creşterea rapidă a capabilităţilor de luptă (Reuters)
Șeful armatei germane, Carsten Breuer, a ordonat armatei ca, până în anul 2029, să fie deplin echipată cu arme şi ...
Constanţa: Pompierii intervin pentru salvarea a două persoane căzute în canalul Dunăre-Marea Neagră
Constanţa: Pompierii intervin pentru salvarea a două persoane căzute în canalul Dunăre-Marea Neagră
Pompierii din Constanţa intervin, duminică seara, pentru salvarea a două persoane care au căzut în canalul Dunăre-Marea ...